FOTO/VIDEO: Pompierii, în zi de sărbătoare!

 

 

Ziua Pompierilor din România a fost marcată și în județul Bistrița-Năsăud, printr-un ceremonial militar care s-a desfășurat în Piața Unirii din orașul Năsăud.

La eveniment au participat oficialități locale și județene, iar cu acest prilej cei mai buni pompieri militari ai anului 2019 au fost avansați în grad.

”Cei mai merituoși pompieri militari din anul 2019 au fost recompensați cu avansarea în gradul următor, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, respectiv cu diplome de merit acordate atât individual, cât și la nivelul tuturor celor șase subunități ale ISU Bistrița – Năsăud, pentru cele aproape 9000 de misiuni duse la bun sfârșit de la începutul anului și până în prezent”, precizează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor din România, salvatorii au defilat în fața mulțimii care s-a adunat să îi felicite pentru întreaga lor activitate.

https://www.facebook.com/isubistrita/videos/2652616601455859/?__tn__=kC-R0.g&eid=ARCzBq6Ait1DlI7OSQHEIq8oKSkgSjVVrF8oeCb-pDzBVvXwZTSgfHxu3loUQK6cs1_VWKrpLLsydhcZ&hc_ref=ARSBL-ujxONshlCXjlu_xC061YuogtNRgNbLW7DFdRfr426Opg3RCFpep_nL1yM-XRM&fref=nf&__xts__%5B0%5D=68.ARB1Z6WIIItHHYIx8kZc8cxU1t2uVmn7DUQTAd4keWUravl_GWaDaU265ysWumENnkEZFQ34p9ynxHNpuj_GTyEOMAG__6bWGVE12Vdp_2lcWJScp82nVKgSpZHGA4VTPT4dNlKhM5UeoBC6WGMFuUPC0yjyIYJyLSVT4kfVvqx7h0VIfhGP2yC6MYY9t02RxYqc2YFudPuXZZunEiI9gqo_SvcZd1vTWq11R8YopggjPKFai1cR9ipFMcME66P6JzfDDQXTux3JPoxYU40VF1LzHBtnSqMpRKOV2i3vxIzEMQcILnKwxPFB6s78ggPJBQX0JgE

Totodată, a fost prezentată tehnica din dotare, iar cei mici au avut și ei parte de multe surprize și jocuri specifice pompierilor. 

Astăzi se sărbătoresc 171 de ani de când acești eroi îmbracă uniformele, fiind pregătiți în orice moment de a interveni în operațiuni de salvare.

FOTO/VIDEO: ISU B-N