FOTO/VIDEO: Puternic incendiu în localitatea Feldru

Un puternic incendiu a izbucnit azi-noapte la mansarda unei case de locuit din localitatea Feldru. Pompierii din Năsăud și pompierii voluntari din Feldru au intervenit pentru stingerea focului.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în momentul în care pompierii de la Secția Năsăud au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat, cu flăcări înalte ce puteau fi observate de la câteva sute de metri.

Chiar dacă incendiul a izbucnit la o oră târzie, din fericire, persoanele care locuiau în casă au ieșit în siguranță și la timp. Nu au fost înregistrate victime.

Pompierii militari au reușit evacuarea mai multor bunuri din unele încăperi, iar în paralel, au început localizarea și mai apoi lichidarea focarelor. Intervenția a durat mai bine de două ore, suprafața totală afectată fiind de peste 160 mp (acoperiș, pod și anexa)”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Intervenția a fost sprijinită de voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Feldru.

După finalizarea acțiunilor de stingere, în urma anchetei de la fața locului s-a stabilit ca incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un cos de fum deteriorat.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud