FOTO/VIDEO: Puternic incendiu în localitatea Tiha Bârgăului

 

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Tiha Bârgăului. Printr-un apel la 112 s-a anaunțat că flăcările au cuprins o casă.

La locul incendiului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție, atât din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, cât și din cadrul Serviciului Voluntar din localitatea Tiha Bârgăului.

Până la sosirea echipajelor la fața locului, incendiul s-a extins și la un alt imobil, forțele de intervenție fiind suplimentate cu încă un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere de la Detașamentul de Pompieri Bistrița și SVSU Prundu Bârgaului. La scurt timp, salvatorii au reușit să localizeze incendiul, care se manifesta la o casă (probabil de vacanță) și la două anexe gospodărești.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/371371823525072/

Pompierii militari și voluntari au făcut eforturi pentru a proteja casele de locuit din apropierea focarelor. A ars o suprafață totală de peste 120 mp (două grajduri și două șuri). A fost degradată cu fum o porțiune restrânsă dintr-un imobil învecinat (casă de locuit)”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, chiar dacă incendiul se manifesta generalizat în momentul sosirii echipajelor de pompieri.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/465725547586018/

FOTO/VIDEO: ISU B-N