FOTO/VIDEO: S-a deschis sezonul de schi pe pârtia mică amenajată pe Dealul Cocoș

Pârtia mică de schi din Complexul Wonderland – Unirea şi-a început miercuri activitatea, pentru prima dată în acest sezon.

Încă din primele ore de la deschiderea noului sezon de schi, iubitorii sporturilor de iarnă au mers la pârtie pentru a testa suprafața pe care se schiază.

Potrivit datelor comunicate de Primăria Bistriţa, pârtia va funcţiona, dacă vor permite condițiile meteorologice, de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 22:00, iar sâmbătă şi duminică, de la 09:00 la ora 22:00.

Tarifele sunt de 30 de lei pe zi pentru un adult şi de 20 de lei pentru copii, tineri şi seniori, iar după ora 18:00 se adaugă un tarif de 20 de lei pentru toate categoriile de persoane care doresc să schieze în nocturnă.

Pârtia mică de schi are o lungime de circa 300 de metri și este deservită de o instalație de tip teleschi, fiind destinată în special începătorilor şi copiilor.

În perioada de funcționare a pârtiei, operatorul serviciilor de transport în comun – SC Transmixt SA – pune la dispoziția celor interesați curse regulate pe traseul Liniei 16, stația 214, General Grigore Bălan – Avram Iancu – Ghinzii – Valea Ghinzii – Complex Sportiv Wonderland și retur. În intervalul luni – vineri, mijloacele de transport în comun vor circula între orele 09.30 – 21.00 iar în zilele de sâmbătă și duminică între orele 08.30-21.00, la un interval de 20 de minute.

Pârtia mare, dotată cu telescaun, nu este deschisă schiorilor la această dată. Acest obiectiv de investiții a fost realizat de vechea administrație a municipiului Bistrița cu bani proveniți dintr-un împrumut bancar și din bugetul local. Fostul primar Ovidiu Teodor Crețu susținea că, atât în amenajarea pârtiei, cât și în investițiile realizate ulterior la acest obiectiv, s-au cheltuit aproximativ 27 de milioane de lei. Pârtia mare de schi de pe Dealul Cocoș este construită la altitudinea maximă de 680 metri, este dotată cu telescaun, instalație de nocturnă și tunuri de zăpadă. Are o lungime de 1.300 m, iar transportul pe cablu este asigurat cu un telescaun cu patru locuri.