FOTO/VIDEO: S-a surpat strada care duce spre VILA lui Radu Moldovan! Lucrările au costat peste 500.000 de euro!

Un drum din municipiul Bistrița asflatat în urmă cu doi ani cu fonduri de la bugetul de stat, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală s-a surpat pe o porțiune de aproximativ o treime din lățimea sa.

Este vorba despre Drumul Comunal 8C de la Bistrița spre Slătinița – singurul drum din Bistriţa care a obţinut finanţare de la bugetul de stat, în condițiile în care în municipiu mai sunt alte zeci de drumuri de pământ.

 

Modernizarea celor doi kilometri de drum a costat 2.328.000 de lei și a fost realizată de firma Frasinul SRL, proiectant fiind firma DRUM PROIECT SRL din Bistrița.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În zonă locuiește și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

DC 8  cuprinde total strada Valea Rusului şi parţial străzile Viile cu Pomi, Ulmului şi Gorunului. Pe lângă Radu Moldovan, în zonă mai dețin proprietăți Cristian Parasca, șeful de la Finanțe, ofițeri de la S.R.I.  și alți oameni cu influență.

Problemele au apărut vis-a-vis de pensiunea Morariu și au afectat grav partea carosabilă, locuitorii din zonă afirmând că există riscul extinderii şi la casele din apropiere.