FOTO/VIDEO: S-au recepționat lucrările la tronsonul de drum Prundu Bârgăului – Bistrița Bârgăului – Colibița. Care e stadiul lucrărilor de pe celelalte loturi ale proiectului ”Poarta Transilvaniei”?

colibita ziar de bistrita

 

 

Tronsonul de drum Prundu Bârgăului – Bistrița Bârgăului – Colibița, care face parte din traseul DJ 172D – Poarta Transilvaniei, a fost recepționat, luni, de autoritățile locale din Bistrița-Năsăud.

Investiția este de aproape 10 milioane de euro și unul dintre obiectivele acesteia este de a crește semnificativ potențialul turistic al zonei Colibița.

Lucrările au fost realizate de compania Dimex 2000, iar potrivit reprezentanților autorităților locale, acestea au fost finalizate înainte de termen.

La recepția lucrărilor au participat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, primarii din comunele Prundu Bârgăului și Bistrița Bârgăului, Doru Crișan și Vasile Laba, reprezentanții companiei care a executat lucrările, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale.

Președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a vorbit cu acest prilej și despre stadiul lucrărilor de pe celelalte loturi ale DJ 172D, cunoscut drept ”Poarta Transilvaniei”. Proiectul a fost împărțit în cinci loturi, investiția totală în modernizarea DJ 172D fiind una importantă, realizată cu fonduri europene în valoare de circa 50 de milioane de euro.

Suntem astăzi la recepția lucrărilor lotului II din DJ 172D, un tronson de aproximativ 17 km, cu o investiție de aproximativ 10 milioane de euro. Din cei 80 de km ai DJ 172D, aproape de finalizare sunt o mare parte din ei. Mai exact: lotul II este recepționat astăzi, tronsonul I din lotul I a fost recepționat în urmă cu 3 ani, la tronsonul II din lotul I, de la intersecția cu drumul Blajului până în Mița, în momentul de față au început lucrările pentru stabilizarea terenului și sper ca până la finalul anului viitor să încheiem și acest tronson. Până la finalul anului în curs, după discuțiile cu constructorul cred că vom face recepția și la lotul III, din Josenii Bârgăului peste Strâmba până la Ilva Mică. Avem lotul IV în care am avut probleme cu constructorul, unde s-a reziliat contractul. În momentul de față, în urma expertizelor și updatărilor datelor și a cantităților de lucrări care au rămas de făcut, documentația este în validare la SICAP. În această iarnă sper să finalizăm achiziția publică și din primăvară să înceapă lucrul și la lotul IV. La lotul V stadiul fizic este de peste 75 la sută. Să vedem cât vom reuși să facem până când vine frigul. El va fi finalizat în primpvara anului viitor. Deci DJ 172D, un drum foarte important pentru noi, în lungime de aproape 80 de km, cu o valoare aproximativă de 50 de milioane de euro. Finanțarea de bază a acestor drumuri este prin Programul Operațional Regional cu cofinanțarea Consiliului Județean”, a spus președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a ținut să felicite și constructorul pentru modul în care a realizat lucrările, dar și pentru faptul că a reușit să le finalizeze înainte de termenul prevăzut în contract.

”Mă bucur foarte mult că în județul Bistrița-Năsăud avem o asemenea companie care poarte face lucrări de cel mai înalt nivel calitativ. Nu văd în momentul de față niciun fel de diferență între un drum din Elveția, Austria și Germania și cel de la Colibița. Sunt câteva companii importante în județul nostru care fac lucrări de foarte bună calitate, compania Dimex fiind una dintre ele. Din punctul meu de vedere a făcut o lucrare la cele mai înalte standarde”, a mai spus Moldovan.

La rândul său, primarul comunei Bistrița Bârgăului, Vasile Laba, a adăugat că investiția este una extrem de importantă pentru locuitorii acestei zone, apreciind că lucrarea executată de constructor este ”o lucrare de artă, de calitate, cu o forță și cu un timp record de executare”. 

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/764344387359823/

Lucrările pe tronsonul Prundu Bârgăului – Bistrița Bârgăului – Colibița au început în luna mai a acestui an și în aproximativ jumătate de an ele au fost finalizate. Garanția oferită de constructor este de 8 ani.

Proiectul DJ 172 D ”Poarta Transivaniei” cuprinde: Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița – Bistrița Bârgăului (DN 17) – (DN 17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică (DN 17 D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei – limita jud. Suceava.