FOTO/VIDEO: ”Șoimii Carpaților”, la ceas aniversar. S-au împlinit 25 de ani de la înființarea Batalionului 812 Infanterie ”Bistrița”

Batalionul 812 Infanterie ”Bistriţa” a împlinit 25 de ani de la înfiinţare, momentul fiind celebrat printr-o ceremonie militară.

Evenimentul s-a desfășurat pe platoul din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” din Bistrița, în prezența unor reprezentanţi ai sistemului naţional de apărare, siguranţă şi ordine publică, dar și a oficialităților locale și a unui public numeros format din cadre militare în rezervă, familii ale militarilor, dar și elevi și persoane care admiră întreaga activitate a acestora.

Prezent la eveniment, subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Eugen Curteanu, a transmis mesajul său de apreciere pentru curajul şi sacrificiul cu care Batalionul își onorează toate misiunile din lume şi cu care își servesc patria: ”Mă adresez dumneavoastră cu tot respecul cuvenit, celor care, de-a lungul istoriei, au apărat statul român şi unitatea noastră naţională, chiar cu preţul vieţii și pentru asta vă felicit cordial.(…) Sunteti o unitate de elită a Armatei Române, o unitate care a atins exigenţele de interoperabilitate cerute de accederea în structurile militare ale Aliantei Nord Atlantice. Voi sunteţi ambasadori ai ţării, aţi luptat alături de marile armate ale lumii, în cele mai fierbinţi medii operaţionale. (…) Pregătire în care se ține seama de realitatea crudă a războiului, materializată atât în loviturile cu bombe de aruncător şi proiectile reactive nedirijate asupra bazelor de dispunere, cât şi în ameninţările cu dispozitive explozive improvizate, ambuscade sau alte tipuri de atacuri. Profesionişti desăvârşiţi, aţi făcut pe deplin dovada curajului, a pregătirii ireproşabile şi a responsabilităţii în numeroase misiuni internaţionale. În orice loc în care ați fost chemați, în Angola, Kosovo, în Irak și Afganistan, v-ați îndeplinit datoria sub semnul excelenței. Astăzi este o zi a sărbătorii, însă și o zi a omagiului pe care se cuvine să-l aducem eroilor Batalionului 812 Infanterie “Bistrita”. căpitanul Cătălin Ţifrea, sublocotenenții p.m. Cristian Filip și Marius Sfecheş sunt eroi care au plătit prețul suprem pentru împlinirea dezideratelor de pace și stabilitate, eroi în memoria cărora ne plecăm frunțile cu respect. Îmi exprim recunoştinţa şi admiraţia pentru eroii poporului român, soţi şi taţi, care au ajuns să reprezinte ţara în teatrele de război. Distincţiile militare onorifice care v-au fost conferite în urma performanțelor este un minimum care poate fi completat de respectul nostru și felul în care oferim ca exemplu și model curajul și disciplina pe care le emanați la fiecare pas. La ceas aniversar, vă adresez sincere gânduri de sănătate, împliniri și mult succes în activitate, dorindu-vă să reveniți cu bine din fiecare misiune încredințată. La mulți ani!”.

Tot cu ocazia aniversārii a 25 de ani de existență a Batalionului 812 Infanterie, şeful Statului Major al Forțelor Terestre a conferit maiorului Nicolae Valentin-Nicolae Oprea, cāpitanului Dumitru Ioan-Niţā Gālan, locotenentului Vasile Vlad-Alexandru Verişezan şi plutonierului major Nicolae Cristian Marin medalii şi embleme de onoare. Distincţiile militare au fost înmânate de colonelul Cristian Serescu, şeful comunicaţiilor şi informaticii din Statul Major al Forţelor Terestre.

https://www.facebook.com/ForteleTerestre/videos/222234552159045/?__tn__=%2Cd%2CP-R&eid=ARDZ_egb88lwJX8sKVubf0J7Mlz94J-k_XOzNS9f1xlNZal-OaVlGueM60XLd2w-rder-Hb7WM3_GoQ6

 

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a acordat o Diplomă de excelenţă pentru această unitate de elită a Armatei Române. ”ŞOIMI ai CARPAŢILOR vă prețuiesc și îmi sunteți exemplu, de aceea sunt onorat de fiecare dată când mă aflu în fața voastră. Familiile voastre au mare noroc să vă aibă în mijlocul lor, d-voastră fiind adevărate modele de conduită și devotamentDomnule Comandant al Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, Locotenent colonel Alin – Florin MARIAN, un profesionist desăvârșit, care a trecut prin apăsătoarele misiuni din teatrele de operații, vă felicit pentru rezultatele deosebite și va doresc multă sănatate și putere de muncă, în continuare! Mulți ani, în timp de pace!”, a transmis Emil Radu Moldovan.

Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa” au defilat în fața mulțimii.

https://www.facebook.com/ForteleTerestre/videos/2430034143976210/?__tn__=%2Cd%2CP-R&eid=ARDZ_egb88lwJX8sKVubf0J7Mlz94J-k_XOzNS9f1xlNZal-OaVlGueM60XLd2w-rder-Hb7WM3_GoQ6

 

Batalionul 812 Infanterie „Bistrița” a fost înfiinţat la 1 martie 1995 în baza Ordinului Ministrului Apărării Naţionale din 26.01.1995 în localitatea Dej. Începând cu 1 august 1995 a fost dislocat în localitatea Bistriţa în baza Ordinului Statului Major General din 16 mai 1995.

De la înfiinţare şi până în prezent, unitatea a beneficiat de experienţa participării la o serie de misiuni în afara teritoriului naţional, îndeplinind 11 misiuni în teatrele de operaţii din Angola, Kosovo, Irak şi Afganistan.

Experienţa dobândită în cadrul misiunilor din teatrele de operaţii, profesionalismul militarilor şi valorile înrădăcinate de-a lungul celor 25 de ani, au transformat batalionul într-una dintre unităţile de elită ale Armatei României.