FOTO/VIDEO: Un biciclist a fost lovit de o mașină pe strada Sucevei din Bistrița

Un biciclist a fost implicat, marți dimineața, într-un accident rutier produs pe strada Sucevei din municipiul Bistrița. Din primele date a rezultat că biciclistul ar fi fost accidentat de un autoturism.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, care a acordat primul ajutor persoanei rănite.

”Echipajul cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță a găsit o victimă de sex masculin, biciclist lovit de mașină, conștient, cu traumatism cranian și contuzie de coloana lombară. Acesta a fost stabilizat de către echipajul medical și va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Compartimentului Rutier intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

ACTUALIZARE

Polițiștii au efectuat cercetări la locul accidentului și au stabilit că biciclistul a fost accidentat de un autoturism la volanul căruia se afla o tânără.

”În această dimineața, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident rutier pe raza municipiului. Un autoturism condus de o tânără de 26 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un biciclist de 45 de ani, din Bistrița, în urma impactului rezultând rănirea acestuia din urmă. Biciclistul a fost transportat la spital pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.