FOTO/VIDEO: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112, marcată alături de elevii Școlii Gimnaziale Lucian Blaga

În contextul Zilei Europene a Numărului Unic de Urgență 112, luni, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud, Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud și Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud s-au întâlnit cu peste 600 de elevi ai claselor primare și gimnaziale din cadrul Școlii Generale Lucian Blaga din municipiul Bistrița.

Spre bucuria copiilor, reprezentanții instituțiilor menționate au organizat o expoziție a autospecialelor folosite pentru intervenția la evenimentele sesizate prin apelul unic de urgență 112.

Cu ocazia acestei întâlniri, s-a discutat în detaliu despre ce este, când și în ce situații se apelează numărul unic de urgență 112, care sunt întrebările principale la care sunt necesare răspunsuri clare pentru a ușura intervenția imediată a polițiștilor, pompierilor, jandarmilor sau ambulanței, după caz.

În cadrul discuțiilor interactive, elevilor li s-a explicat prin exemple concrete situațiile care reprezintă o urgență și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze în momentul în care se confruntă cu o urgență de orice fel.

Totodată, elevilor li s-au adus la cunoștință și consecințele apelării abuzive a numărului unic de urgență 112, precum și a alertării false.

De asemenea, polițiștii au purtat discuții libere cu elevii, privind rolul poliției în societate, modul de comportare al elevilor atât în școală, cât și în afara ei, iar celor mai mari li s-a atras atenția asupra consecințelor grave pe care le are comiterea de fapte antisociale.

Foarte mulţi dintre elevi cunoşteau în linii mari ce presupune un apel de urgenţă dar după întâlnirea cu oamenii legii au clarificat, dacă mai era nevoie, o serie de aspecte legate de acest subiect. Acum aceştia ştiu că orice apel către 112 poate salva o viaţă dacă este efectuat doar în situaţii care necesită o intervenţie de urgenţă.

Conform Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, eurobarometrele Comisiei Europene referitoare la Numărul unic european de urgenţă 112 arată că România a făcut progrese remarcabile în administrarea şi dezvoltarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea populaţiei cu privire la modul de utilizare în caz de urgenţă a numărului 112.

În România, este funcţional şi serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS, pentru persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire, prin transmiterea de mesaje scurte la numărul 113, păstrând caracteristicile serviciului 112 de voce: gratuitate şi accesibilitate.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/419668452108508/

Numărul unic de apel 112 este număr telefonic gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege.

Preluarea apelului se efectuează de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale care, în funcţie de specificul acestuia, îl redirecţionează către serviciile specializate de intervenţie, şi anume: ambulanţă, poliţie, pompieri și jandarmi.

Dispeceratele de poliţie au capacitatea de a recepţiona toate apelurile primite, 24 ore pe zi, de a transmite în regim de urgenţă orice informaţie necesară activităţii de poliţie şi de a coordona toate activităţile din raza de competenţă a unităţii respective. Dacă evenimentul sesizat este de competenţa şi a altor servicii de intervenţie, ambulanţă, pompieri sau jandarmi prin sistemul 112 apelul se preia concomitent şi de către acestea, în sistem gen conferinţă, fără a fi nevoie de alte apeluri suplimentare.

Sfaturi utile pentru cetăţeni:

  • apelarea prin sistemul naţional Apeluri de urgenţă 112 trebuie făcută numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor de intervenție pentru soluţionarea evenimentului;
  • este important ca indiferent de situaţia în care vă aflaţi, să vă păstraţi controlul şi să răspundeţi la întrebările pe care vi le adresează operatorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale sau al dispeceratului de poliţie, pentru a scurta timpul de culegere a datelor necesare efectuării intervenţiei de către structura competentă;
  • este important să comunicaţi cu exactitate timpul şi locul producerii evenimentului, numărul şi semnalmentele persoanelor implicate, numărul camerei/apartamentului, intersecţii, cartiere, străzi apropiate, obiective din zonă etc;
  • nu abuzaţi de acest număr de telefon fără motiv real .

FOTO/VIDEO: IJJ B-N, IPJ B-N