Fotografii ale unui pasionat de wildlife din Bistrița, preluate de National Geografic. Ce spune Liviu Tanca, fotograful care își găsește echilibrul în natură?

 

Câteva fotografii realizate de un bistrițean au fost preluate de National Geografic România. Imaginile îi aparțin lui Liviu Tanca, un tânăr din Bistrița, care a făcut o adevărată pasiune din fotografia wildlife, reușind să surprindă imagini de-a dreptul impresionante cu diferite vietăți din natură. Imaginile din National Geografic înfățișează un exemplar din specia cuc, despre care fotograful spune că e ”printre cele mai interesante păsări din zona noastră. Chiar dacă nu e viu colorat, cucul este spectaculos din altă privință. Ce e interesant de remarcat e că femela cuc depune oul în cuibul altor păsări și acesta este identic cu cel al păsării pe care o parazitează. În plus, există foarte multe legende despre cuc. Spre exemplu, una dintre ele spune că în perioada de primăvară e cuc, iar în cealaltă perioadă a anului se transformă în uliu. De obicei, puiul de cuc eclozează cu o săptămâna mai devreme și de la început are instinctul de a împinge restul ouălor din cuib pentru a rămâne singur”.

Potrivit fotografului, imaginile nu au fost ușor de obținut.Cucul e o pasăre foarte timidă, e foarte greu de fotografiat. Cântă ea peste tot, dar ca să stea la o distanță de 4 metri, cum am fotografiat-o eu, a însemnat să merg timp de 3 luni, în fiecare dimineață, la ora 04:00, să îmi pun cortul de camuflaj într-un loc și să aștept, pentru că nu ai altfel cum să îl ademenești, să se așeze exact în unghiul în care mi-am imaginat eu”, ne-a povestit Liviu Tanca.

O pasiune dobândită încă din copilărie, alimentată în adolescență și dusă la un alt nivel în viața de adult

De mic copil, Liviu Tanca spune că a fost pasionat de animale și păsări, în special, pentru că mereu a avut în preajma lui vietăți necuvântătoare, iar odată cu trecerea anilor, pasiunea nu a dispărut, ba din contră a cerut mai mult studiu și implicare. Așa se face că a început să caute informații despre necuvântătoarele care îi ieșeau în cale, iar ani mai târziu, în timpul unei drumeții pe munte, în compania unui prieten fotograf, a avut șansa să realizeze câteva fotografii, lucru care i-a stârnit interesul. Au fost suficiente câteva cadre pentru că aparatul de fotografiat l-a cucerit. De aici și până la achiziția unui aparat nu a mai fost decât un pas, iar apoi a dat frâu liber imaginației. În plus, a știut din prima pe ce vrea să se axeze – fotografia wildlife, născută din iubirea sa pentru animale și păsări, dar și un gen de fotografie considerat de unii printre cele mai greu de realizat.

Face fotografii din pură pasiune, iar apoi le publică pe paginile personale de pe rețelele de socializare, însă afirmă că are totuși un scop – acela de a promova biodiversitatea. ”În primul rând e hobby-ul meu prin care mă recreez, dar public fotografiile pentru că vreau totuși să arăt și altor persoane interesate frumusețile pe care le avem. În alte țări nu se găsesc unele specii de la noi și e păcat că unele persoane nici nu știu ce minunății avem și nici nu le apreciază. Sunt cazuri în care oamenii distrug cuibuirile unor păsări, spre exemplu, fără să știe ce este acolo. Așadar vreau să promovez biodiversitatea pentru a dezvolta în acest fel dragostea față de natură și interesul pentru protecția ei”, a spus realizatorul fotografiilor.

Liviu Tanca spune că are colaborări cu biologi din Bistrița, Suceava și Harghita, care îl ajută cu informații utile și importante în ceea ce privește speciile pe care își propune să le surprindă prin intermediul obiectivului. În plus, înainte de a porni în căutarea unui exemplar dintr-o anumită specie, petrece mult timp documentându-se.

A ajuns să fotografieze exemplare extrem de frumoase, atât de mamifere, cât și de păsări, dar greu de găsit, existând situații în care a petrecut chiar și câteva săptămâni sau chiar luni, încercând să prindă acel cadru perfect, așa cum a fost și cazul fotografiei care înfățișează cucul în toată splendoarea lui. 

Mulți ar zice că e vorba de noroc să prinzi un cadru unic, însă lucrurile nu stau chiar așa. E nevoie de mult mai mult decât atât.

Un cadru unic se obține cu multă muncă și pregătire înainte. Până să reușești să prinzi un cadru perfect trebuie să studiezi mai întâi obiceiurile subiectului pe care îl urmărește prin obiectivul aparatului de fotografiat. Când îți apare, de exemplu, o pasăre în zbor nu ai timp să cauți cel mai potrivit unghi din care vrei să o fotografiezi sau să schimbi obiectivul. Trebuie să ai totul pregătit. 

”De exemplu, dacă vrei să fotografiezi cucul, trebuie să știi că el e activ dimineața, la prima oră, trebuie să ai cunoștințe despre habitatul și comportamentul acestuia și bineînțeles, e o regulă generală, trebuie să devii invizibil. Eu de obicei folosesc un cort de camuflaj, la care trebuie să îi găsesc amplasamentul potrivit. Trebuie să mă gândesc dacă e bun unghiul, dacă am lumină suficientă. În principiu, cam asta implică”, a mărturisit fotograful. 

Întâlniri memorabile în așteptarea subiectului 

Liviu Tanca recunoaște că nu e niciodată simplu când pleacă într-o astfel de aventură, pentru că fiecare fotografie se transformă în cele din urmă într-o aventură din care nu lipsește nici adrenalina.

Cel mai tare moment pe care l-am experimentat într-o astfel de acțiune a avut loc primăvara trecută. Am mers împreună cu mai mulți fotografi de wildlife de la Cluj să fotografiem cocoșul de munte, într-o expediție de 4 zile, într-o zonă de munte. În perioada lui de rotit, cocoșul de munte își face dansul prenupțial, se numește rotitul cocoșului de munte și e spectaculos de privit, lucru care se întâmplă doar într-o anumită perioadă a zilei. Ei bine, în prima zi în care așteptam să apară cocoșul de munte nu s-a întâmplat nimic, în a doua zi au venit niște localnici care căutau coarne de cerb și ne-au stricat toată treaba. În a treia zi, în cele din urmă a apărut și cocoșul de munte, însă ritualul lui a fost întrerupt de un râs care s-a așezat la o distanță de circa 2,5 metri de cortul meu de camuflaj. Până la urmă a fugit printre niște brazi și colegii cu care eram atunci au reușit să obțină niște cadre frumoase cu el, asta ca bonus. Am scăpat cu bine, dar din nou, cadrul pe care îl așteptam, cel cu cocoșul de munte, a fost ratat din cauza râsului. În plus, și în cea de-a patra zi am avut parte de o aventură din cauza unui urs imens care a apărut la o distanță foarte mică de cortul meu. Atunci mi-am dat seama că mi-ar fi prins bine să am un spray cu piper, în cazul în care apar astfel de situații fiind extrem de util. Eu nu aveam nimic la mine. Am început să vorbesc, crezând că dacă aude voce de om pleacă. Însă el pe măsură ce auzea venea mai aproape. La un moment dat am început să scutur cortul de camuflaj și să fac gălăgie, iar el s-a oprit … A fost o experință și asta. Până la urmă a plecat și ursul și de atunci mi-am cumpărat spray cu piper. Deci râs și urs în două zile consecutive. Au fost momente greu de uitat”, își amintește Liviu Tanca, spunând că a mai întâlnit vulpea sau pisica sălbatică în drumețiile sale.

Fotograful spune că îi place mai mult să fotografieze păsările, dar în plimbările sale prin natură, inevitabil îi ies în cale și diverse animale, motiv pentru care nu ratează niciodată un cadru de acest gen.

Parcul Municipal ascunde și el câteva exemplare viu colorate

Bistrițeanul mai spune că și Parcul Municipal din Bistrița ascunde minunățiile sale, iar cei care au puțină răbdare le pot chiar surprinde. ”În special în perioada de iarnă se văd, pentru că altfel e foarte verde parcul. Datorită observatoarelor amenajate în parc, pot fi urmărite păsări cum ar fi botgros, scatiu, mugurar, care sunt niște păsări frumos colorate și care vin la semințele pe care noi le punem în aceste observatoare din parc. Mai avem țiclean în parc, acesta e rezident” a mai spus tânărul.

Întrebat dacă dintre fotografiile realizare are una pe care o apreciază în mod deosebit, Liviu Tanca spune că nu poate să facă diferență între ele, fiecare cadru fiind unic în felul său. ”Fotografiile sunt ca niște copii pentru mine. Așa cum un părinte nu poate să facă diferență între copii, așa nu pot nici eu. Sunt cadre care sunt poate mai wow ca altele, dar când iubești ce faci nu poți să faci diferență. Poate altcineva ar putea să spună că preferă o anumită fotografie realizată de mine, dar pentru mine, fiecare poveste din spatele unui cadru este specială”, ne-a mai mărturisit.

Liviu Tanca are planuri și pentru viitor și spune că și-ar dori să poată să realizeze un film documentar despre biodiversitatea din județul Bistrița-Năsăud, acesta fiind unul dintre obiectivele sale de viitor.

FOTO: arhiva personală a fotografului Liviu Tanca

Notă: Mai multe fotografii realizate de Liviu Tanca găsiți pe paginile sale de Facebook sau Flickr