FOTO/VIDEO: Au fost reluate lucrările de modernizare a DN 17D. Pe ce tronson se lucrează?

Lucrările de modernizare a DN 17 D, drum național care traversează județul Bistrița-Năsăud, continuă și în acest an. Cum în ultimele zile mercurul din termometre a înregistrat valori pozitive, lucrările au fost reluate, după ce anul trecut acestea au fost sistate pe perioada sezonului rece. În 2017, a fost modernizat tronsonul Năsăud – Nepos , urmând ca în acest an să se lucreze pe încă două tronsoane ale DN 17 D, Nepos – Feldru, respectiv, Feldru – Rodna.

La începutul acestei luni, șeful Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, ing. Alexandru Slavita, a declarat pentru Ziar de Bistrița că a purtat discuții cu compania care a câștigat licitația organizată de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj pentru modernizarea tronsonului de la Năsăud la Feldru – asocierea dintre companiile ARL și Strabag. Încă de atunci se făceau pregătiri pentru reluarea lucrărilor, iar drumarii așteptau doar ca vremea să le permită să înceapă lucrările. Acestea au fost reluate deja pe tronsonul Nepos – Feldru.

În ceea ce privește tronsonul de la Feldru spre Rodna, lucrările vor fi executate de compania Dimex, care a câștigat în instanță un proces deschis după ce a fost depusă o contestație în urma licitației. Șeful SDN Bistrița spune că în cazul acestui tronson, compania Dimex va începe lucrările în luna aprilie.

De asemenea, procedurile de achiziție publică s-au încheiat și pentru tronsonul de la Salva la Telciu al DN 17 C.

Alexandru Slavita a mai completat că pe DN 17 C, tronsonul de la Salva până la ieșire din localitatea Telciu, lucrările vor fi executate de compania Diferit din Cluj-Napoca și, în curând șio acest tronson va fi deschis.

FOTO: Primăria Feldru