FOTO/VIDEO: PASUL TIHUȚA: Un incendiu a cuprins cabina unui autotren încărcat cu azotat de amoniu. Circulația este blocată în ambele sensuri

În această după-amiază, pompierii bistrițeni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la un autotren încărcat cu azotat de amoniu. Camionul se află pe DN 17, în Pasul Tihuța pe direcția de mers Vatra Dornei  – Bistrița.

Din ultimele informaţii, incendiul se manifestă la un TIR încărcat cu 22 de tone azotat de amoniu” a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentur Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Pompierii luptă cu flăcările pentru a lichida incendiul și a evita producerea unei tragedii.

Reamintim că un incident similar s-a petrecut în anul 2014 la Mihăilești, județul Buzău, însă, din păcate incidentul de acum 14 ani s-a soldat cu decesul mai multor persoane. În dimineața de 24 mai 2004, un camion încărcat cu peste 20 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat pe marginea drumului. Ceea ce părea la acea vreme un banal accident de circulație, fără victime, s-a transformat, în doar câteva clipe, într-o tragedie.  Cabina camionului cu încărcătură periculoasă a luat foc și, ulterior s-a produs o explozie puternică care a luat 18 vieți. Pompieri, jurnaliști, săteni veniți să dea o mână de ajutor și șoferul autotrenului au fost victimele acelei tragedii.

În ceea ce privește incidentul din județul Bistrița-Năsăud, la această oră, traficul rutier în Pasul Tihuța, km 105 – 106 este blocat pe ambele sensuri, anunță Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE

Incendiul a fost lichidat in zona remorcii, pompierii militari lucrează pentru lichidarea focarelor din zona cabinei” au mai precizat pompierii bistrițeni.

ACTUALIZARE 2

Polițiștii au reușit să deblocheze traficul rutier în zonă. ”Trafic reluat, se circulă în condiții normale” a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poiție Bistrița-Năsăud. La volanul autotrenului se afla un bărbat de 49 ani din Ucraina, care a scăpat nevătămat.

ACTUALIZARE 3

Pompierii au reușit să lichideze incendiul.

Din fericire, incendiul a fost lichidat în totalitate. Pompierii militari de la Garda de interventie Prundu Bârgăului au acționat cu deosebit profesionalism și au reușit lichidarea incendiului în limitele găsite, evitând în acest mod producerea unei tragedii” a mai completat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentur Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

FOTO/VIDEO: ISU B-N