Frații de peste Prut ne-au cerut peste 1.5 MILIOANE de euro pentru stadion și drumuri în Republica Moldova! Primesc un DUSTER pomană! Din banii județului, Radu Moldovan face cadou o mașină de 17.000 de euro, cu dedicație pentru tovarășii din Glodeni!

În ședința ordinară de mâine, la Consiliul Județean se va dezbate un proiect de hotărâre privind achiziția unui autoturism Dacia Duster, care va fi donat moldovenilor din Raionul Glodeni! Radu Moldovan a inițiat acest proiect care va fi votat în plenul consiliului județean, unde PSD are majoritate.

Automobilul Dacia Duster va merge către Direcția Asistență Socială pentru Protecția Familiei Glodeni. 17.000 de euro este valoarea acestui proiect prin care Radu Moldovan pozează în bunul samarinean.

Consiliul Județean a urmat anumiți pași pentru a ajunge într-un final la finanțarea proiectelor Raionului Glodeni. Conform legii, sunt 3 etape de urmat: acord de înfrățire, cerere de solicitare, justificare cheltuieli din partea celor care primesc banii!

În luna martie, Consiliul Județean a semnat acordul de înfrățire, în cadrul unei ședințe ordinare la care Leuca și-a adus primarii după el.

Autoritatile administratiei publice locale din Romania pot finanta din bugetele locale proiecte propuse de catre autoritatile administratiei publice locale din Republica Moldova, in baza acordurilor de finantare incheiate, in conditiile legii.

Ordinul MFP nr. 1030/2014 – aprobarea procedurii de finantare

 

Moldovenii din Glodeni au cerut 1.5 MILIOANE de euro, bani ca să-și repare drumurile și stadionul!

Reprezenanții raionului Glodeni au transmis o listă cu obictivele pentru care ar vrea să primească finanțare din partea județului Bistrița-Năsăud!

– Reparația drumului Hîjdieni – Cajba : 15 milioane lei moldovenești (aprox. 750.000 euro).

 – Fundurii Noi – Limbenii Vechi – Ustia 11.5 milioane lei moldovenești (500.000 euro).

 – Amenajarea scuarului de pe str. Suveranității nr. 2 – 1 milion de lei moldovenești (60.000 de euro).

– Reparația stadionului Central Glodeni – 4 milioane lei moldovenești (250.000 de euro)

 – Deschiderea biblioteciii din Glodeni (proiect finanțat)- 225.000 lei moldovenești.(11.000 euro).

 

E clar că înfrățirea cu moldovenii din Raionul Glodeni a fost doar un element de fațadă, urmând ca mai-apoi, moldovenii să ceară bani pentru finanțarea unor proiecte regionale. Radu Molovan punctează la proiectele mici și a deschis o filială în Glodeni, iar acum alocă bani pentru un Duster.  Mizele mari sunt banii de drumuri și de stadion (peste 1.5 milioane de euro).

Rămâne de văzut dacă Moldovan va încerca alocarea unor sume importante și va finanța proiecte de anvergură pentru frații de peste Prut… urmând ca opoziția să-i reproșeze lipsa finanțării pentru dezvoltarea județului Bistrița- Năsăud.