Fundația Inocenți s-a implicat în proiectul ”Ajutor pentru refugiați” al Fundației Regale Margareta a României

Activitatea Fundației Inocenți din ultimele luni s-a extins, având o nouă componentă – ajutorarea refugiaților din Ucraina. Astfel, pe lângă activitățile de petrecere a timpului liber și socializare pe care le oferă Fundația de mai multe ori pe săptămână copiilor și mamelor, organizația non-guvernamentală s-a implicat și în proiectul inițiat de către Fundația Regală Margareta a României și a oferit 100 de kituri igienico-sanitare și 100 de pachete cu dulciuri refugiaților din județul Bistrița Năsăud.

Fundația Regală Margareta a României a lansat pe data de 2 martie 2022 proiectul ”Ajutor pentru refugiați”, atunci când familii cu copii fugeau din calea războiului spre țara noastră.

Pe parcursul a 3 luni de la lansarea proiectului, peste 300 de persoane refugiate din Ucraina, cu vârste cuprinse între 2 luni și 76 ani, ajunse la București pentru tranzit sau ședere temporară, au primit până astăzi un sprjin concret și imediat prin intermediul Fundației: cazare într-o unitate hotelieră parteneră, trei mese calde pe zi, consiliere socială, servicii medicale, consultanță juridică, activități educaționale pentru copii, transport sau transferuri la autogară sau aeroport și asistență, în funcție de nevoile specifice fiecărei familii.

Pentru a veni în sprijinul eforturilor umanitare din țară, începând cu 22 martie 2022, Fundația Regală Margareta a României a extins proiectul ”Ajutor pentru refugiați” pe o perioadă nedeterminată. Fundația susține intervențiile imediate la frontieră, precum și nevoile urgente sau pe termen mediu ale familiilor cu copii refugiate din Ucraina.

Fundația a mobilizat o rețea națională de 18 ONG-uri ce asigură servicii sociale și de suport și a cooptat companii importante în finanțarea proiectului ”Ajutor pentru Refugiați”.

Astfel, un număr de 4764 de persoane refugiate, în special mame, copii și bunici, au beneficiat sau mai beneficiază încă de găzduire, masă, sprijin medical, activități educaționale în diverse comunități din județele: București, Alba, Argeș, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Galați, Iași, Cluj, Maramureș, Tulcea și Satu Mare.

Acțiunile umanitare ale ONG-urilor partenere sunt susținute din fondul ”Ajutor pentru refugiați” și au la bază valorile comun împărtășite cu partenerii și susținătorii proiectului – solidaritate, generozitate, integritate și puterea exemplului.

Până în prezent, din rețeaua partenerilor sociali implicați în gestionarea crizei refugiaților fac parte:

Fundația Rachiș, sat Rachiș, com. Mirăslău, jud. Alba;

Asociația Oaza, loc. Arad, jud. Arad;

Asociația „Eva și prietenii”, loc. Pitești, jud. Argeș;

Fundația Inocenti, loc. Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud;

Asociația „Diaconia Ajutor Internațional”, loc. Brașov, jud. Brașov;

Asociația Autism Voice, Sector 2, București;

CENTRAS, Sector 1, București;

Asociația Inovații Sociale Regina Maria, Sector 1, București;

Asociația „Oastea Domnului”, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj;

Asociația Ortodoxă „Oastea Domnului Florești”, loc. Florești, jud. Cluj;

Asociația „Preot Iosif Trifa”, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj;

Asociația Bunul Samaritean, Centrul de zi pentru copii, com. Nicorești, jud. Galați;

Asociația Multifuncțională Filantropică „Sf. Spiridon”, loc. Galați, jud. Galați;

Asociația StreetAware, loc. Iași, jud. Iași;

Asociația Mansio, loc. Baia-Mare, jud. Maramureș;

Asociația „Sf. Acoperământ al Maicii Domnului”, loc. Satu Mare, jud. Satu Mare;

Asociația Comunelor din România, loc. Jurilovca, jud. Tulcea;

Asociația Mâini Întinse, loc. Tulcea, jud. Tulcea.

Ajutorul oferit copiilor și familiilor refugiate de către rețeaua de parteneri ai Fundației vizează:

  • Asigurarea unor nevoi de bază cazare și mese calde în unitatea proprie, în centre de cazare pentru refugiați sau în puncte de tranzit pentru persoanele care tranzitează sau se stabilesc în România; transport sau transferuri interne sau transporturi spre Ucraina (combustibil, servicii de închiriere utilaje și mijloace de transport), sisteme de încălzire pentru corturile din vama Isaccea, sprijin medical în regie proprie sau facilitarea sprijinului medical de urgență.
  • Sprijin material pentru refugiați – produse alimentare sau pachete cu alimente, hrană; produse de igienă personală și sanitare; îmbrăcăminte, jucării, rechizite; sprijin logistic pentru susținerea activităților din centre de cazare sau puncte de tranzit.
  • Consiliere și asistență pentru refugiați – activități extra-școlare pentru copii; consiliere juridică pentru obținerea documentelor necesare sau ajutoarelor de stat; consiliere socială pentru integrarea persoanelor care au cerut azil sau care tranzitează pe o perioadă mai lungă România; call center dedicat; servicii de susținere emoțională și alte servicii de specialitate.

Fundația Regală Margareta a României este o organizație neguvernamentală care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul celor 32 de ani de activitate, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României.