Furt de energie electrică la Pinticu; 10 persoane sunt cercetate de polițiști

Zece persoane din localitatea Pinticu, comuna Teaca, sunt cercetate de polițiști într-un dosar penal care vizează săvâșirea infracțiunilor de furt și racordarea fără drept la rețeaua electrică, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”La data de 28 iulie, pe raza localității Pinticu, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt și racordare fără drept la rețeaua electrică. Au acționat în sprijin luptători de la Acțiuni Speciale, jandarmi și reprezentanți ai rețelei de energie electrică. Astfel, au fost depistate, în flagrant delict, 10 persoane din Pinticu, comuna Teaca care s-ar fi racordat la rețeaua de energie electrică și care, începând cu luna iunie, ar fi sustras energie electrică necontorizată la mai multe imobile, unde acestea locuiesc”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările privind infracțiunile de furt și racordarea fără drept la rețeaua electrică.

În cadrul acțiunii de ieri au fost legitimate un număr total de 27 de persoane și au fost verificate șapte autovehicule. Totodată, au mai fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în cuantum de 200 de lei.