Gabriel Lazany: ”Gestionarea unui nou val pandemic va reprezenta o provocare pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița”

Numărul pacienților cu COVID-19 internați în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bistrița a scăzut semnificativ în ultima perioadă, dar specialiștii din domeniul sănătății avertizează că valul 5 al pandemiei va afecta și România. Pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița, gestionarea unui nou val pandemic va reprezenta o provocare, spune managerul unității medicale, Gabriel Lazany.

Conform sursei citate, pacienții care vor fi diagnosticați cu COVID-19 în valul 5 al pandemiei de COVID-19 ar urma să fie tratați în complexul spitalicesc de pe strada Alba Iulia, asta deoarece lucrările la Secția de Boli Infecțioase din acest complex vor fi finalizate în scurt timp.

Valul 5 va veni cu o nouă provocare pentru noi. Dacă de aproape 2 ani funcționăm într-un anumit sistem, în momentul de față ne apropiem de finalizarea lucrărilor la clădirea de pe Alba Iulia. În aceste condiții, Secția de Boli Infecțioase unde sunt tratați pacienții COVID-19 se va muta pe locația ei. Va trebui să facem față acestei provocări de mutare a secției, plus că trebuie să ne obișnuim cu noile provocări. În clădirea principală a spitalului, în caz de necesitate, de consult inter-clinic, toți ceilalți medici erau acolo, dar acum toate acestea se vor face prin deplasarea lor la noua locație”, a explicat Gabriel Lazany într-o emisiune difuzată pe postul local de televiziune AS-TV.

Managerul SJU Bistrița a completat că în noua secție de pe strada Alba Iulia vor exista și paturi de terapie intermediară.

Asta presupune că vom avea 10 paturi cu dotare specifică de Terapie Intensivă, adică ventilatoare, monitoare pentru supravegherea funcțiilor vitale, infuzomate, injectomate pentru administrarea tratamentului. Medicii vor face prin rotație, în așa fel încât va fi un medic de terapie intensivă delegat care își va desfășura activitatea acolo, iar cazurile grave care vor necesita intubare sau supraveghere mult mai profundă vor fi transferați în Secția de Terapie Intensivă”, a mai precizat Lazany.

Întrebat când vor fi finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a complexului de pe strada Alba Iulia, Gabriel Lazany a răspuns: ”Ca și procent, lucrările cred că au depășit 95 la sută. Mai sunt anumite chestii pe care le-am cerut în plus față de proiectul inițial. Lucrăm la instalația de distribuție a fluidelor medicale. Am făcut și o stație nouă de oxigen, acum se montează rampele de oxigen. Am vorbit cu constructorul, el ne-a promis că va finaliza aceste lucrări până de Crăciun. După ce finalizează aceste lucrări, noi va trebui să facem anumite lucrări de mici reparații pentru că introducerea rețelei de fluide medicale presupune anumite perforări de pereți, tavane. Se fac aceste lucrări de reparații și după aceea putem spune că am finalizat lucrările la complexul de pe Alba Iulia. Pe partea exterioară totul este gata, inclusiv curtea, unde am plantat arbuști. Este chiar frumos. Avem și spațiu verde, o să punem și băncuțe”.

În ceea ce privește COVID-19, Gabriel Lazany este de părere că nu vom scăpa încă de această pandemie și se așteaptă ca valul 5 să afecteze și România.

Probabil că nu vom scăpa încă de această pandemie. În Europa de Vest a început deja valul 5. Întotdeauna vine și la noi cu o oarecare întârziere. E greu, sunt aproape 2 ani de când de confruntăm cu această pandemie. În tot acest timp, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița au murit aproape 1.000 de persoane. De departe, valul 4 al pandemiei a fost cel mai groaznic. O formă foarte, foarte agresivă a bolii, dar am trecut cumva și de acest val. În acest moment suntem pe un trend descendent, avem acum internați 39 de pacienți pe Secția COVID-19, din care 36 sunt pozitivi și 3 sunt suspecți. Mai avem alți 7 pacienți în Secția de Terapie Intensivă. Pentru noi, mă refer la sistemul sanitar, este o cifră bună, pe care o putem gestiona. În momentul de față, pacienții diagnosticați cu COVID-19 sunt gestionați doar în Secția de Boli Infecțioase și în cea de Terapie Intensivă. Secția de Pneumologie a trecut pe îngrijirea pacienților post-COVID-19. Cazurile de nevoie medicale post-COVID-19 sunt destul de numeroase”, a adăugat Gabriel Lazany.

Potrivit managerului SJU Bistrița, de cele mai multe ori, pacienții care au rămas cu sechele după ce au trecut prin boală se confruntă cu probleme respiratorii.