Gabriel Lazany: Procesul de acreditare a Spitalului Clinic Județean de Urgență, încheiat cu bine!

Procesul de acreditare a Spitalului Clinic Județean de Urgență s-a încheiat cu bine, spune managerul unității medicale, Gabriel Lazany. 

„Timp de 5 zile evaluatorii Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) s-au aflat în vizita de lucru ce are drept scop acreditarea spitalului nostru. Comisia de evaluare a urmărit, în principal, să identifice dacă există o preocupare reală pentru calitatea serviciilor oferite, dacă procedurile interne ale spitalului rezolvă în mod eficient și real problemele apărute, dacă există un sistem de auto-evaluare a activității și măsura în care conceptul de management al calității este înțeles și aplicat de angajați. Le mulțumesc tuturor, de la medicii șefi de secție, laboratoare, medici, asistenți șefi, asistenți medicali, șefi servicii și birouri administrative, personal administrativ și auxiliar pentru implicarea în procesul de acreditare„, a precizat Gabriel Lazany.

Acesta a adăugat că în scurt timp va sosi rezultatul evaluării și s-a arătat încrezător că acesta va fi unul pe măsura tuturor investițiilor în Sănătate realizate în ultima perioadă cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.