Gabriel Lazany, veste importantă: Spitalul Județean de Urgență Bistrița devine spital clinic județean de urgență

Secția de Medicină internă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a primit statutul de secție clinică de Medicină internă, ceea ce înseamnă că Spitalul Județean de Urgență Bistrița devine spital clinic județean de urgență, a anunțat vineri managerul unității medicale, Gabriel Lazany. 

Potrivit acestuia, Ministerul Sănătății a emis la data de 24 martie un ordin în acest sens.

”Cea mai importantă veste pentru spital a sosit astăzi. Prin ordinul MS nr. 840/24.03.2023, secția de Medicină internă devine secție clinică de Medicină internă iar Spitalul Județean devine Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. O reușită importantă realizată în parteneriat cu Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Mulțumim pentru susținere domnului ministru al Sănătății Alexandru RAFILA, domnului rector Leonard AZAMFIREI și domnului decan Ovidiu COTOI”, a precizat Gabriel Lazany.

De asemenea, și rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a transmis: ”Astăzi, printr-un Ordin emis de ministrul Sănătății, prof. Dr. Alexandru Rafila, Spitalul Județean de Urgență Bistrița a devenit, în urma asocierii cu Universitatea de Medicinã, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, Spitalul CLINIC Județean de Urgențã Bistrița. Investițiile remarcabile făcute în acest spital, în ultimii ani, managementul performant, resursele umane de calitate atrase și mai ales, suportul masiv și constant asigurat de Consiliul Județean Bistrița ne-au făcut să intrăm în acest parteneriat pe termen lung. Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a devenit deja o bază clinică importantă pentru universitate iar proiectele de dezvoltare pe care spitalul le are ne fac să gândim împreună pentru viitor. Programului de studii Asistență medicală generală început deja anul trecut i se va adăuga în anul universitar 2023/2024 două noi programe: Tehnică dentară și Asistență de farmacie. Și nu ne vom opri aici! Bistrița este un model de colaborare între autoritătile locale și universitate, în beneficiul cetățenilor. E pluribus, unum!”.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și SJU Bistrița au început demersurile pentru a obține acest statut încă de anul trecut, iar acum acestea s-au concretizat.

Potrivit administrației județene, odată cu dobândirea statutului de secție clinică pentru Secția de Medicină Internă, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița se vor putea desfășura, pe lângă activităţi de asistenţă medicală, și activități de învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă pentru studenții de la programul de studii asistență medicală generală.

Încep demersurile pentru ca SJU Bistrița să obțină statutul de spital clinic județean de urgență