Gabriel Rus, șoferul implicat în accidentul de la Coldău, a depus contestație la măsura arestării preventive. Vrea să fie cercetat în libertate!

Gabriel Rus, tânărul de 23 de ani din localitatea Târlișua, care în dimineața zilei de 1 octombrie, în timp ce se afla la volanului unui autoturism de teren a provocat un accident rutier pe DN 17, în localitatea Coldău vrea să fie cercetat în libertate.

Acesta a fost inițial reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii de la Judecătoria Beclean au admis cererea procurorilor, astfel că tânărul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Însă a făcut contestație. Acesta a contestat măsura arestării preventive, solicitând instanței să dispună cercetarea sa în stare de libertate. Judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud urmează să dezbată această solicitare și să ia o decizie în acest sens, însă, abia peste două zile.

contestatie

 

 

 

 

 

 

 

Reamintim că în accidentul de la Coldău, un alt tânăr de 21 de ani, care se afla la volanul unei mașini de taxi a decedat și alte trei persoane au fost rănite, după ce mașina condusă de Gabriel Rus a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu masina de taxi. În plus, polițiștii au descoperit că Gabriel Rus se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Citește și:

gabirus0-840x400Gabi Rus (23 de ani din Tîrlișua) a fost ARESTAT preventiv pentru 30 de zile! Băut la volan, EL e cel care ar fi provocat accidentul rutier în care a MURIT un taximetrist de 21 de ani!