Gala Comunitarium: ”Pilonii Speranței”, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița

Asociația POV21 organizează vineri, 25 noiembrie 2022, cea de-a șasea ediție a evenimentului Gala Comunitarium: ”Pilonii Speranței”. Acesta va avea loc în sala ”Valeria Peter Petrescu” a Centrului Cultural Dacia, începând cu ora 18:00. 

”Pe lângă tradiționala premiere cu laptopuri performante a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură din județul Bistrița – Năsăud, anul acesta vom premia și elevi din județul Suceava, în scopul susținerii procesului educațional al acestora”, spun organizatorii.

Prezentatorul evenimentului este actorul Dragoș Pop, iar invitații acestei ediții vor fi: 

  • Alin Ușeriu – activist, președintele Asociației Tășuleasa Social, inițiator al proiectului „Via Transilvanica”; 
  • Crin-Triandafil Theodorescu – preot, speolog și muzeograf la Muzeul Grăniceresc Năsăudean; 
  • Tetiana Bardadymova – instructor zumba și antrenor de fitness de origine ucraineană; 
  • Colonel dr. Scurt Cornel Traian – Comandat al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”; 
  • Alex Nedea – jurnalist de investigații cu aproape 20 de ani de experiență în presa scrisă și în televiziune, în prezent activând în cadrul Recorder. 

Accesul în sală se va face pe baza biletului care poate fi achiziționat în format fizic (pentru cei din județul Bistrița-Năsăud) de la voluntara Antonia Chiciudean (0724 256 911)  sau online (https://forms.gle/Mwea1RmKCfefCgdf7). 

Aflat la a VI-a ediție, proiectul de suflet al Asociației POV21 se adresează recunoașterii și susținerii performanțelor școlare obținute de către elevii de top, proveniți din medii defavorizate, dintr-un context socio-economic incert și precar.

”Dorim să îi inspirăm pe tineri și să le oferim motivația necesară pentru a continua studiile, contribuind astfel la prevenirea abandonului școlar. În plus, urmărim creșterea incluziunii sociale și ameliorarea discrepanțelor bazate pe statutul socio-financiar”, mai spun organizatorii. 

Gala Comunitarium: ”Pilonii Speranței” are ca sponsor principal TeraPlast și este finanțat din bugetul Primăriei municipiului Bistrița pe anul 2022 și din bugetul Consiliului Județean Suceava pe anul 2022. Inițiativei i s-au alăturat și companiile Leoni, Spălătoria auto Alex Dora, Fisherman’s Colibița, UBG Construct, Sepia Print, Ypsilon Calculatoare. Partenerii acestui demers sunt: Asociația Comunitarium, Centrul Cultural Județean Bistrița – Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița, Consiliul Județean Suceava.