Garda de Mediu Bistrița-Năsăud avertizează că plimbarea câinilor nu este permisă pe spațiile verzi. Ce amenzi riscă cei care nu se conformează

Plimbarea animalelor de companie, în special a câinilor, nu este permisă pe spațiile verzi, avertizează Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, care precizează că a înregistrat o serie de sesizări venite din partea persoanelor deranjate de faptul că proprietarii animalelor nu utilizează pungi pentru colectarea dejecțiilor.

Având în vedere numărul mare de sesizări (în număr de 10, în perioada 09.02.2022-16.03.2022) înregistrate la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud cu privire la plimbarea câinilor în afara spațiilor amenajate, respectiv pe spațiul verde situat între blocurile din municipiul Bistrița, avertizăm cetățenii că, potrivit Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, art. 21, lit. m, “plimbarea și îmbăierea câinior și a altor animale în afara spațiilor amenajate” constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională potrivit art. 23, alin. 1, lit. b, de la 200 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice și de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoane juridice”, a transmis Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud.

Comisarii de mediu atrag atenția că plimbarea câinilor nu este permisă pe spațiile verzi (parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate, păduri de agrement) și că deținătorii de câini au obligația de a utiliza pungi pentru colectarea dejecțiilor.