Germania – principalul partener comercial al județului Bistrița-Năsăud

Germania este principalul partener comercial al județului Bistrița-Năsăud, atât din punct de vedere al exporturilor, cât și al importurilor de mărfuri, potrivit datelor publicate de Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud. 

 Pe lângă Germania, agenții economici din județul Bistrița-Năsăud au relații comerciale extrem de bune și cu alte țări de unde importă sau spre care exportă mărfuri. Printre acestea se numără Italia, Franța, Ungaria sau Austria. 

 

În ceea ce privește exporturile, potrivit datelor statistice, numai în luna octombrie a anului 2019, agenţii economici cu sediul în judeţul Bistrița-Năsăud au realizat exporturi în valoare de 58 milioane euro, cu 21,4%sub nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior şi cu 0,1% peste nivelul lunii precedente.

Distribuţia pe principalele ţări partenere a exporturilor judeţului în perioada ianuarie – octombrie 2019 este următoarea: Germania (40,3%), Italia (20,9%), Franța (8,2%), Ungaria (6,3%), Austria (3,3%) și Republica Moldova (2,2%).

Referitor la importurile realizate de agenții economici din județ, în luna octombrie 2019, volumul acestora a fost de 52 milioane euro, cu 27,7% mai mic comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. Faţă de luna anterioară, volumul importurilor a crescut cu 15,4%.Repartiţia pe principalele ţări partenere a importurilor judeţului în perioada 01.01-31.10.2019 este următoarea: Germania (21,4%), Italia (14,1%), Turcia (9,3%), Ungaria (9,1%), China (9,1%), Austria (5,0%), Polonia (4,3%) şi Republica Cehă (3,1%).

În luna octombrie 2019, volumul exporturilor realizate de agenții economici din județul Bistrița-Năsăud a scăzut cu 21,4% față de aceeași lună a anului precedent, la importuri înregistrându-se de asemenea o scădere cu 27,7%.

Atât volumul exporturilor cât și cel al importurilor realizate la nivelul Regiunii Nord-Vest au crescut în aceeași perioadă cu 2,2%, respectiv 2,5%.