Grădinița ”Dumbrava Minunată” din Bistrița va fi, cel mai probabil, demolată și reconstruită, dar se va păstra arhitectura originală, spune primarul Ioan Turc

Primăria municipiului Bistrița ia în calcul posibilitatea demolării clădirii în care funcționează Grădinița Dumbrava Minunată, situată pe strada Ecaterina Teodoroiu, potrivit primarului Ioan Turc.

În ultima ședință a Consiliului Local Bistrița, consilierul Dan Ciobănică de la Partidul Verde i-a cerut primarului să spună ce măsuri are de gând să ia în privința Grădiniței Dumbrava Minunată, unitate de învățământ aflată în stadiu avansat de degradare.

Primarul a răspuns și a afirmat că, în urma discuțiilor cu specialiștii din Primăria Bistrița și în urma unei expertize tehnice, s-a ajuns la concluzia că varianta cea mai bună ar fi cea a demolării, întrucât imobilul prezintă problemele la nivelul structurii de rezistență.

Expertiza pentru Grădinița Dumbrava Minunată este refăcută. Cel mai probabil, vom merge pe demolare și reconstruire. Clădirea este veche, prezintă numeroase probleme din punct de vedere al structurii. Compartimentarea, de asemenea, oricât de mult ne-am strădui să consolidăm această clădire, nu poate fi adusă la nivelul pe care ni-l dorim. De aceea, cel mai probabil, va fi demolată și va fi reconstruită păstrând arhitectura pe care o cunoașteți, adică nu vom înlocui o clădire cu un anumit caracter arhitectural cu o clădire modernă sau cu arhitectură de altă matură. Vom crea o replică a acestei clădiri”, a spus primarul Ioan Turc.

Grădinița “Dumbrava Minunată” are o capacitate de 175 de locuri, din care 125 sunt pentru program prelungit, 50 pentru program săptămânal și încă 50 pentru program normal.

One comment

  1. Balan Marius -Horea

    Urmeaza experize la mai multe cladiri cu renume din oras, adevarate bijuterii interbelice.
    1. Fosta Biblioteca Jud cu aspect de cazino de pe Garii
    2. Cele trei cladiri impunatoare ale Spitalului jud de pe Independentei.
    3. Sa nu mai vorbim de Cinematograful 23 august. Expertizele vor fi comandate sa sune rau si in locul minunatiilor arhitecturale vom vedea blocuri cica rezidentiale BRE ! Un lucru stiu eu. In constructii nu exista NU SE POATE reconditiona. Sa nu uitam ca fundatia Colegiului Liviu Rebreanu facuta de sasi in 1912 este pe piloni de STEJAR. Aici de ce se poate reamenaja , reface totul ?Cine apara aceste cladiri ? REFERENDUM !!!