Grav accident rutier în localitatea Săsarm; o mașină s-a izbit de un stâlp

O persoană a fost rănită în urma unui grav accident rutier care s-a produs duminică seara pe raza localității Săsarm, comuna Chiuza, unde o mașină s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului a intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenție Beclean.

Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și mașina a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

În urma impactului, un tânăr a rămas încarcerat, iar stâlpul de electricitate s-a rupt.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului un bărbat în vârstă de aproximativ 28 de ani, proiectat din autoturism, sub stâlpul de electricitate. Victima a fost extrasă rapid de către pompieri și predată echipajelor medicale, inconștientă. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a evacuat victima – intubată – spre UPU SMURD Bistrița”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

În zonă a fost solicitată și intervenția unui echipaj de la furnizorul de electricitate. De asemenea, la locul accidentului intervin și polițiștii, care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”Conform primelor date, un tânăr de 28 de ani, din Săsarm, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Beclean spre Chiuza, a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice. Conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital; acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Traficul rutier a fost blocat pentru 30 de minute și pentru alte 30 de minute a fost dirijat, alternativ, pe un sens.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud