FOTO/VIDEO: Grav accident rutier pe DN 17, la pasarela de la Beclean. Două victime, încarcerate

Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață, pe DN 17, în zona pasarelei de la Beclean.

Din primele informații, accidentul s-a sodat cu cinci victime. Două persoane sunt prinse între fiarele contorsionate ale autoturismului, în vreme ce alte trei au nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului intervin mai multe echipaje atât de la Beclean, cât și de la Bistrița. Este vorba despre un echipaj de prim ajutor de la Beclean, un echiaj de descarcerare tot de la Beclean și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud şi unul de descarcerare din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistriţa-Năsăud.

ACTUALIZARE 1

În accident sunt implicate un microbuz și două autoturisme. La ora actuală, circulaţia este blocată pe ambele sensuri.

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că ”pe DN 17, la kilometrul 29+300, între localităţile Şintereag şi Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 3 autoturisme. Unul dintre șoferi a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu cel de-al doilea care circula regulamentar, iar acesta a ricoşat în cel de-al treilea. Traficul este oprit pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea cercetării locului faptei”. 

În ceea ce privește victimele, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, a precizat că ”victimele rămase încarcerate au fost extrase, afirmativ conştiente, iar celelalte trei prezintă politraumatisme”.

ACTUALIZARE 2

Una dintre cele cinci victime ale accidentului rutier este în stare foarte gravă și a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD pentru a prelua victima și a o transporta la o clinică de specialitate dintr-un centru universitar.

ACTUALIZARE 3

Elicopterul SMURD a aterizat și a preluat victima. ”Aceasta este conştientă cu politraumatisme. Celelalte două victime, conștiente, au fost transportate la UPU SMURD pentru continuarea investigaţiilor medicale de specialitate. Alte douã au refuzat transportul la spital” a mai precizat Marius Rus.

De asemenea, în urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că ”pe DN 17, între localitățile Șintereag și Beclean,un bărbat de 31 de ani, din Ilfov, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Bistrița- Beclean, pe fondul oboselii, ar fi ațipit la volan, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 30 de ani, din Dej. Un alt autoturism, care circula pe aceeași direcție de mers cu microbuzul și care era condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Sălaj, încercând sa evite impactul, a ieșit în afara părții carosabile. În urma accidentului, 3 persoane au fost rănite. Conducătorii auto nu au putut fi testați cu aparatul etilotest” a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii dirijează traficul rutier în zonă. Se circulă alternativ, pe o bandă.

ACTUALIZARE 4

Traficul a fost reluat, în aceste momente se circulă în condiții normale.

Sursa foto: Știri din Beclean