FOTO/VIDEO: Grav accident rutier pe drumul care leagă localitățile Dorolea și Cușma; trei persoane – încarcerate

bistrita accident ziar de bistrita

Un grav accident rutier s-a produs vineri după-amiaza pe drumul județean care leagă localitățile Dorolea și Cușma. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, trei persoane au rămas încarcerate în urma evenimentului rutier. UPDATE: La volanul mașinii se afla un tânăr de 18 ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

La fața locului intervine modulul SMURD și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

”La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit trei victime încarcerate. Se lucrează pentru extragerea acestora”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări și încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Intervenția este în plină desfășurare.

ACTUALIZARE 1

Echipajele de descarcerare au reușit să extragă toate cele trei victime găsite încarcerate.

”A fost o misiune contracronometru pentru stabilizarea autovehiculului distrus în totalitate, deconectarea bornelor de la acumulatori, îndepartarea elementelor de caroserie și extragerea victimelor pentru a le preda echipajelor medicale SMURD și SAJ BN (echipaj de terapie intensiva mobilă, echipaj al ambulantei cu medic și echipaj de prim ajutor). Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost găsit în stop cardiorespirator. Din fericire, organismul acestuia a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost evacuat viata catre UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale. Tot acolo au fost transportați și ceilalți doi bărbați extrași din autoturism, în vârstă de 18 ani, respectiv 58 de ani. Aceștia din urmă prezentau, de asemenea, multiple leziuni și traumatisme”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 2

Polițistii Serviciului Rutier au stabilit că accidnetul s-a produs pe Drumul Județean 172G, între localitățile Dorolea și Cușma.

”Un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Dorolea a intrat în colizune cu un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a doi pasageri, ambii de 57 de ani, din localitatea Dorolea. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul de 18 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei”, a informat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Polițiștii continuă cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. 

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud