Guvernul a aprobat relaxarea restricțiilor de sărbători. Lista măsurilor luate

 -  -  1128


Guvernul a aprobat hotărârea care vizează prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Hotărârea aprobată de Guvern prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe teritoriul României, începând cu 9 decembrie 2021. La baza actului normativ sunt măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 112/2021.

Elementele de noutate sunt următoarele:

  • eliminarea obligativităţii purtării măştii de protecţie pentru toate spaţiile publice deschise neaglomerate; masca de protecţie va fi purtată în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, spaţiile publice deschise cu aglomerări de persoane, mijloacele de transport în comun, locul de muncă, pieţe, târguri şi locurile unde se formează cozi;
  • eliminarea interdicţiilor de circulaţie a persoanelor pe timpul nopţii;
  • organizarea şi desfăşurarea anumitor activităţi în spaţii închise sau deschise vor fi permise până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-22,00 (competiţiile sportive, cinematografele, spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente culturale, cursurile de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshop-urile, conferinţele, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene).

De asemenea, va fi permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5,00-22,00 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară în spaţii închise şi/sau deschise:

  • activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase;
  • activităţi în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness;
  • activităţi de administrare a piscinelor interioare;
  • activităţi în domeniul jocurilor de noroc.

Tot până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5,00-22,00 va fi permisă activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri şi locuri de joacă pentru copii, precum şi activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor.

Accesul la organizarea şi desfăşurarea activităţilor menţionate sau la activităţile cu publicul a operatorilor economici în cauză va fi permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale, a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare, precum şi activitatea de cazare în structurile de primire turistice va fi permisă şi pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, nu doar pentru cei vaccinaţi sau aflaţi în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

În cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp va fi permis accesul tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi afişarea la intrarea în spaţiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă.

O serie de măsuri au fost stabilite şi pentru perioadele 24 decembrie-25 decembrie 2021, respectiv în perioada 31 decembrie 2021-1 ianuarie 2022.

Astfel, în perioadele menţionate, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, precum şi la terase va fi permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii privind intervalul orar şi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, se va permite organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor specifice dedicate marcării trecerii în noul an, în perioada 31 decembrie 2021-1 ianuarie 2022, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.

1381580cookie-checkGuvernul a aprobat relaxarea restricțiilor de sărbători. Lista măsurilor luate
0 notes
253 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.