Haine despre care există indicii că sunt contrafăcute, confiscate de polițiști

FOTO: arhivă

Mai multe articole vestimentare despre care există indicii că sunt contrafăcute au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării, în urma unui control efectuat la un agent economic din Bistrița, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”La data de 7 decembrie, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de Legea 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice. În fapt, în urma unui control efectuat în municipiu, la punctul de lucru al unui agent economic, reprezentat de un bărbat de 48 de ani din Bistrița, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea confiscării 36 de articole vestimentare, în valoare de aproximativ 2.900 de lei”, precizează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.

Hainele erau expuse spre vânzare și purtau mărci identice sau similare cu mărcile înregistrate pentru produse identice sau similare, având inscripționate denumirile unor mărci notorii, despre care există indicii că sunt contrafăcute.

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările în acest caz ăentru documentarea întregii activităţi infracţionale.