Hoții de brazi au apărut deja în Bistrița-Năsăud! Un tânăr care transporta ilegal pomi de Crăciun, amendat cu 5.000 de lei

Cu toate că mai este încă o lună până la Sărbătorile de Iarnă, polițiștii bistrițeni au depistat deja un bărbat care transporta ilegal brazi.

”Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr, de 21 ani, din Tiha Bîrgăului, în timp ce transporta cu un autoturism 20 de pomi de Crăciun, fără a deține documente legale de proveniență” informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Totodată, cei 20 de pomi de Crăciun, în valoare de 525 lei au fost confiscați și predați în custodia Ocolului Silvic Tihuța-Colibița.

FOTO: arhivă