Ideea de a construi un heliport pe clădirea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa merge mai departe. Sunt şanse de a obţine finanţare europeană

Câteva minute pot face diferenţa în lupta dintre viață și moarte pentru mulți pacienți aflați în stare critică! Pentru a da o șansă în plus acestor pacienți, care necesită transfer cu elicopterul la un centru medical de specialitate, se intenţioneză amenajarea unui heliport pe clădirea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Se pare că în cele din urmă, proiectul are mari şanse de a obţine finanţare europeană.

Pe axa 8. 2 unde sunt finanţate unităţile de primire urgenţe au rămas bani pentru că nu toate spitalele au reuşit să se încadreze în termenul dat şi să depună proiecte. Împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud am înaintat un memoriu ministrului Sănătăţii, deja l-am trimis, pentru demararea demersurilor către Ministerul Dezvoltării astfel încât să mai existe un apel de depunere de proiecte şi să putem construi şi heliportul pe fonduri europene. De la început a fost una dintre premisele noastre, ca alţii să nu poată depune, deci ne bucurăm într-un fel de supărarea altora, dar nu avem ce face. Noi suntem pregătiţi să accesăm banii rămaşi disponibili şi cred că aceea va fio sursa de finanţare” a declarat Gabriel Lazany – managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Heliportul va fi deservit exclusiv de elicopterele destinate urgenţelor medicale, adică cele care au capacitatea şi tonajul adecvate, ale MAI, cele SMURD şi o parte din elicopterele Forţelor Aeriene Române.

Primul spital din România care are heliport este cel din Oradea. Investiţia de aproximativ 250.000 euro a pornit de la o sponsorizare a Fundaţiei Rompetrol, la care s-au adăugat contribuţii de la Ministerul Sănătăţii,  Fundaţia pentru SMURD, Holcim, Primăria Oradea şi Spitalul Judeţean Oradea.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, până acum s-au cheltuit 17 milioane de euro în transformarea unităţii medicale. Aproape toţi banii au venit din proiecte europene şi au fost investiţi în cele mai bune dotări şi soluţii existente.