Impact între un autoturism și un camion pe DN 17D, la Salva; o persoană a fost rănită

FOTO: Mesager 24.ro

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc miercuri pe Drumul Național 17D, în localitatea Salva.

La fața locului au intervenit polițiștii rutieri din Năsăud, care au efectuat cercetări.

”Din primele verificări efectuate la fața locului, coliziunea a avut loc între un autoturism, condus de un bărbat de 64 de ani din Rebrișoara și un camion condus de un tânăr de 29 de ani din județul Alba. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 64 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Pentru aproximativ 40 de minute, traficul rutier a fost dirijat de polițiștii care au intervenit la fața locului, alternativ, pe câte un sens.