În Bistrița-Năsăud, numărul persoanelor izolate la domiciliu a ajuns la 22

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud informează că numărul persoanelor izolate la domiciliu a ajuns la 22. Toate aceste persoane au revenit în ultimele 72 de ore din ţări în care s-au înregistrat numeroase cazuri de infectare cu coronavirus, astfel că ele sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. 

Persoanele monitorizate nu au voie să părăsească domiciliul timp de 14 zile.

”În fiecare zi noi intrăm în legătură cu ei să vedem dacă se simt bine, dacă au febră, iar ei au obligația să ne anunțe dacă apare vreo modificare în starea lor de sănătate”, a declarat directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu.

Cu toate că cele 22 de persoane sunt monitorizare de DSP Bistrița-Năsăud, în judeţ nu există cazuri confirmate de Covid-19 şi nici persoane suspecte care să necesite carantină.

Este de reținut că DOAR cei care vin din zona de carantină a Italiei (Vo’Euganeo, Codogno, Castiglione D’Adda, Casalpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova Dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano) intră automat 14 zile în carantină, în spații special pregătite, conform protocolului care se impune. Restul persoanelor care vin din Italia sunt monitorizate la domiciliu timp de 14 zile”, mai precizează reprezentanţii Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

Autoritățile județene monitorizează în continuare fluxul de turiști care vin din zone cu risc de infecție cu coronavirus și se află în legătură cu autoritățile de frontieră, acestea comunicând situațiile care necesită monitorizare.