În ce fază au ajuns lucrările de extindere a SCJU Bistrița

Lucrările la noua aripă a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița decurg ”foarte bine”, fiind chiar devansate, spune managerul unității medicale, Gabriel Lazany.

Lucrările merg foarte bine, avem un grafic de execuție pe care echipa tehnică a spitalului îl monitorizează, astfel încât să ne încadrăm în termenele propuse. Până acum, lucrările au fost devansate cu 9 zile. În acest moment s-a finalizat etapa de turnare a piloților forați, 250 de bucăți, și este turnată grinda care leagă toți acești piloți. După ce am terminat partea aceasta de susținere și stabilizare a terenului, urmează o nouă etapă, să săpăm la cotă, după care vom începe lucrul efectiv la fundația spitalului”, a spus Gabriel Lazany la Bistrița FM.

Managerul SCJU Bistrița a menționat că își dorește ca noul pavilion al spitalului să fie ridicat până la sfârșitul acestui an.

”Noi ne dorim ca până la finalul anului, cum spune românul, să îi punem struțul. Asta înseamnă că ne dorim ca spital să fie ridicat până în luna decembrie, partea exterioară finalizată, iar peste iarnă să ne concentrăm lucrările pe interior”, a mai completat sursa citată.

Lucrările sunt executate de asocierea dintre SC Dimex 2000 COMPANY SRL (lider) – SC HIDRO SALT B92 SRL – SC CML.RO SRL – SC MANSART CORPORATE SRL – SC CUBICON INVEST.

Construcția unei noi aripi la SCJU Bistrița face parte dintr-un proiect cu o valoare totală de 100 de milioane de euro finanțat prin PNRR.

Proiectul intitulat ”Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă” este împărțit în patru mari componente:

  1. Extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea aripii noi, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă.
  • Subsol: Depozit și adăpost ALA (apărare locală antiaeriana);
  • Parter: Secția de Hemodializă; Parcare semi-automatizată cu 53 de locuri; Birou de internări;
  • Etaj I: Secția ORL (25 paturi); Structura de spitalizări de zi; Compartiment Chirurgie Plastică (10 paturi);
  • Etaj II: Secția Cardiologie (55 de paturi) – din care 8 paturi pentru USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici); Sală hibrid Angiografie pentru cardiologie intervențională; Secție obstetrică ginecologie (25 paturi);
  • Etaj III: Bloc operator cu 4 săli de operație (Neurochirurgie, Gastroenterologie intervențională, Chirurgie plastică, Oftalmologie); Compartiment Neurochirurgie (17 paturi); Compartiment recuperare neurologică (7 paturi);
  • Etaj IV: secții de spitalizare – Compartiment Gastroenterologie (13 paturi); Secția Neurologie (55 paturi din care 8 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale);
  1. Creșterea eficienței energetice la actuala clădire a Spitalul Județean de Urgență Bistrița
  2. Digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița
  3. Dotarea cu echipamente și cu aparatură medicală de ultimă generație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *