În ce stadiu este proiectul Primăriei Bistrița de amenajare a unei parcări pe un teren ce aparține Bisericii Romano-Catolice

Investiţia privind amenajarea unei parcări pe un teren ce aparține Bisericii Romano-Catolice aşteaptă să primească un aviz din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, spune primarul Ioan Turc.

”Am finalizat contractul cu Biserica Romano-Catolică. Acest contract va fi transmis de către Biserica Romano-Catolică din Bistriţa către Episcopia de la Alba Iulia pentru a primi aviz, un accept. Nu avem nicio îndoială că acest accept va veni. Este doar o chestiune de zile. După 7-8 ianuarie vom fi în măsură să parafăm acest contract şi să dăm drumul la un proiect de investiţie”, a spus primarul Ioan Turc.

Potrivit primarului, municipalitatea intenționează să amenajeze pe strada Lupeni o parcare care să respecte toate standardele.

Urmează să realizăm instalaţia de preluare a apelor pluviale, instalaţia de iluminat public, un sistem de ticketing, cu afişaj electronic, adică în momentul în care vor ajunge conducătorii auto în zonă vor putea vedea câte locuri de parcare sunt disponibile. În ceea ce priveşte modul în care va fi exploatată această parcare din punct de vedere economic, imediat ce vom semna acest contract vom oferi detalii”, a mai adăugat primarul Ioan Turc.

Accesul la noua parcare se va realiza de pe strada Lupeni și se estimează că aceasta va avea circa 100 de locuri.

Ce soluție a găsit Primăria Bistrița pentru a compensa pierderea celor peste 80 de locurile de parcare de pe strada Gheorghe Șincai