În ce țări au ajuns mieii sau carnea de miel din Bistrița-Năsăud?

 

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud anunță că în cele trei abatoare autorizate din judeţ au fost tăiaţi un număr de 19.762 capete miei de la care s-au obţinut 217.828 kg carne. Produsele rezultate în abatoare au avut ca destinaţie unităţi din România 84.968 kg (9.284 carcase) sau din țări precum Franţa, Italia, Germania – 132.860 kg (10.478 carcase).

De asemenea, în această perioadă au fost examinați şi certificați, în vederea efectuării de schimburi comunitare, un număr de 23.662 miei pentru următoarele destinaţii: Bulgaria – 795 capete și Croaţia – 1.200 capete, Germania – 1.185 capete, Grecia  – 8.822 capete și Italia – 11.660 capete.

Totodată, la centrul de sacrificare cu activitate temporară de pe strada Tărpiului din municipiul Bistriţa au fost tăiaţi 73 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice şi 105 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Ortodoxe (respectiv în data de 25 aprilie).

Centrul de sacrificare va funcţiona inclusiv vineri, 26 aprilie, până la ora 17:00.