Radu Moldovan, din nou în suita Mitropolitului. Pelerinaj la mănăstirile din mama Rusie!

Președintele Consiliului Județean a participat din nou la un pelerinaj în suita Mitropolitului Andreicuț. La excursia duhovnicescă din Rusia i-au fost alături protopopul Alexandru Vidican, preoții Istrate Iovu (Cheţiu), Sorin Moldovan (Bistriţa) și stareţii Paisie Iloaie de la Mănăstirea din Nuşeni şi Chiril Zăgrean (Parva).

IMG_0185Ca de obicei, directorul Spitalului Județean, Mircea Buta a fost nelipsit din suita Mitropolitului. Au mai participat Nicu Moldovan, primarul din Beclean, Cristian Parasca șeful Finanțelor, primarii Ioan Moniţa (Romuli), Dumitru Buşcoiu (Zagra) și Vasile Codrea (Budeşti).

 

 

Grupul de pelerini a vizitat biserici și mănăstiri din Kremlin, Sankt Petersburg și Moscova, iar în 12 iunie au participat la Ziua Rusiei, festivități ce au avut loc în Piața Roșie.

În această perioadă, județul a rămas pe mâna lui Sandu Pugna, iar pentru câteva zile managerul Florin Moldovan a coordonat instituția, Pugna fiind plecat și el într-o vizită de lucru în afara țării.

IsraelRadu Moldovan a mai participat în ianuarie 2014 la un pelerinaj asemănător, în Țara Sfântă, alături de mai mulți directori și oameni de afaceri. Aproximativ 1.000 de euro ar fi cheltuit fiecare pelerin în excursia din 2014 în Israel, costurile excursiei din Rusia fiind relativ apropiate.

 

 

Pozele din pelerinajul realizat în Rusia au fost postate pe blogul arhimandritului Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor Mitropoliei.