În doar două zile, zeci de șoferi bistrițeni au rămas pietoni

Șoferi, respectați legislația rutieră! Oamenii legii sunt cu ochii pe voi!

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud organizează în permanență acțiuni de supraveghere și monitorizare a traficului rutier pe principalele drumuri din județ.

Conducătorii auto care nu respectă regulile de circulaţie, punând astfel în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice sunt fost sancționați. Numai în acest final de săptămână zeci de șoferi au fost sancționați.

Fie pentru că s-au aflat sub influența băuturilor alcoolice, fie că nu au respectat legislația rutieră sau chiar au provocat accidente rutiere, în doar două zile, peste 40 de șoferi au rămas fără premise de conducere.
În plus au fost aplicate și amenzi în cuantum de 170.000 de lei.

De asemenea, au fost retrase și certificate de înmatriculare pentru defecțiunile tehnice constatate. Legislația rutieră spune că este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație. Constatarea defecțiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către Poliția Rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către Poliția Rutieră, împreună cu instituțiile abilitate de lege.

Oamenii legii atrag atenția că din ce în ce mai multe personae se urcă la volan fără a deține permise de conducere, mai mult, unii fiind chiar sub influența băuturilor alcoolice. Toți cei aflați în această situație se aleg cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.