În perioada 8 – 9 mai, la Bistrița vor funcționa trei fluxuri de vaccinare de tip drive-through

În perioada 8 – 9 mai, la nivelul municipiului Bistrița vor funcționa trei noi fluxuri de vaccinare cu serul produs de compania Pfizer/BioNTech, fiind vorba despre fluxuri de tip drive-through.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud precizează că noile fluxuri de vaccinare vor funcționa în parcarea galeriei comerciale B1 Retail Park din municipiu.

Cetățenii care doresc să se imunizeze în această campanie au acces cu mașina și se pot prezenta doar cu actul de identitate și chestionarul de triaj care poate fi completat anterior prezentării la vaccinare. Documentul poate fi accesat pe site-ul: https://bn.prefectura.mai.gov.ro/…/chestionar_triaj… Vaccinarea se realizează fără programare, iar datele persoanelor vaccinate vor fi introduse, ulterior, în Registrul Electronic Național de Vaccinare”, precizează Prefectura Bistrița-Năsăud.

Pentru administrarea celei de-a doua doze de vaccin, cetățenii se pot prezenta la oricare dintre centrele la care se administrează acest tip de ser.

Așadar, sâmbătă și duminică, între orele 8:00 – 20:00, toți cei care doresc să se vaccineze sunt așteptați în parcarea galeriei comerciale de pe Calea Moldovei, în zona KFC – Kaufland.