În perioada aprilie – noiembrie, traficul rutier pe drumurile județene din Bistrița-Năsăud va fi monitorizat!

FOTO: Wall Street

În perioada aprilie – noiembrie 2020, traficul rutier pe rețeaua de drumuri județene din Bistrița-Năsăud va fi monitorizat, asta deoarece Consiliul Județean și-a propus să inventarieze toate vehiculele care circulă pe șosele.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud organizează o licitație în vederea atribuirii unui contract care prevede înregistrarea circulației rutiere din anul 2020 pe drumurile din județ.

”Înregistrarea circulaţiei se realizează în scopul determinării cât mai exacte a celor mai importante caracteristici ale traficului: intensitatea şi componenţa. Înregistrarea circulaţiei rutiere se efectuează periodic, o dată la cinci ani, şi are ca scop determinarea repartiţiei şi evoluţiei în timp a traficului de vehicule de marfă şi persoane pe reţeaua de drumuri publice judeţene şi stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

În vederea înregistrării circulației, pe rețeaua de drumuri județene din Bistrița-Năsăud vor functiona 38 de posturi de acoperire. Înregistrările se vor efectua manual, în fiecare post de acoperire urmând să existe câte un recenzor.

Vor fi înregistrate mai multe categorii de vehicule, după cum urmează:

”Cunoaşterea caracteristicilor traficului pe reţeaua rutieră este absolut necesară pentru fundamentarea şi proiectarea investiţiilor rutiere şi a lucrărilor de întreţinere şi reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulaţiei rutiere şi urmărirea dinamicii de evoluţie a traficului pe reţeaua rutieră, precum şi elaborarea de studii pentru: evaluarea calităţii aerului prin estimarea emisiilor din traficul rutier şi a impactului asupra mediului”, mai arată Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Valoarea estimată a acestui contract este de 275.000 de lei, iar compania care va câștiga licitația va efectua monitorizarea traficului înperioada aprilie – noiembrie 2020.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud există o rețea de circa 700 de km de drumuri județene.