În perioada minivacanței de 1 mai, echipajele medicale au avut mai multe solicitări decât în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada minivacanței de 1 mai (28 aprilie, ora 07.00 – 02 mai, ora 07.00) echipajele medicale au lucrat la foc continuu. Sute de solicitări de asistență medicală au fost înregistrate în aceste zile, intervențiile fiind asigurate atât de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, cât și de echipaje SMURD din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

”În cele 4 zile (8 ture de 12 ore), Dispeceratul Medical Județean Integrat ISU-SAJ a preluat și
tratat un număr de 459 solicitări (+4,6% față de perioada sărbătorilor pascale 2018) care au fost
alocate în procent de 74,3% echipajelor SAJ și în procent de 25,7% echipajelor SMURD” a declarat as. Ciprian Păcurar – responsabil informații publice în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Cele mai multe solicitări, 436 (94,9%) au fost urgențe medico-chirurgicale, majoritatea misiunilor – 318 fiind deservite de echipaje ale Ambulanței. Alte 23 (5%) de solicitări au fost consultații la domiciliu.

Media intervențiilor a fost de 57,4/tură de 12 ore (+4,7% față de perioada Paștelui 2018).
Vârful activității a fost înregistrat în tura de zi din 30.04.2018, intervalul orar 07.00 – 19.00,
când s-a asigurat managementul integrat pentru 93 solicitări /12 ore” a mai completat Ciprian Păcurar.

Printre motivele pentru care bistrițenii au solicitat asistență medicală s-au numărat și afecțiunile favorizate de temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă.

Cele mai grave intervenții pentru salvatori au fost înregistrate în Negrilești și Bistrița. În Negrilești, un bărbat de 70 de ani a fost salvat de medici, care i-au aplicat manevre de resuscitare după ce a suferit un stop cardio-respirator în timp ce era spectator la un meci de fotbal. În schimb, la intervenția de la Bistrița, un tânăr de 30 de ani nu a mai putut fi salvat, după ce a căzut de la etajul superior al unui bloc de pe strada Năsăudului.