În piața de pe strada Tărpiului va fi amenajat un punct temporar de sacrificare a mieilor. Află când va funcționa

 

Sărbătorile pascale se apropie, iar autoritățile locale din Bistrița fac demersuri pentru a autoriza un punct temporar de sacrificare a mieilor pe raza municipiului.

Potrivit directorului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, dr. Ioan Bogolin, un astfel de punct va funcționa, la fel ca și în anii trecuți, pe strada Tărpiului.

Primăria Bistrița ne-a solicitat să autorizăm funcționarea punctului temporar în piața de pe strada Tărpiului, în zilele de 18 și 19 aprilie, respectiv în perioada 23 – 26 aprilie. Ei ne-au cerut intervalul orar 08:00 – 18:00, dar punctul va funcționa între orele 07:00 – 17:00”, a declarat dr. Ioan Bogolin.

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud va asigura supravegherea sanitară veterinară pe toată perioada sacrificării mieilor, prin personalul propriu, în vederea respectării condiţiilor generale şi specifice de igienă, sănătate şi bunăstare a animalelor.

Pe lângă acest punct temporar în care mieii vor putea fi sacrificați, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, a anunțat că mai există 3 abatoare autorizate.

”Mai sunt 3 abatoare autorizate pe raza județului Bistrița-Năsăud: la Șieu Măgheruș (în localitatea Podirei), în Orheiu Bistriței și în Bistrița. Astfel că, persoanelor care au un număr mai mare de miei eu le recomand să meargă cu încredere la aceste abatoare autorizate sanitar-veterinar. Trebuie spus că pentru mișcarea mieilor din punctul în care au fost crescuți, de la fermă sau gospodărie către locul de sacrificare temporar sau către abator, mieii trebuie să fie crotaliați, să aibă documente de mișcare și documentele sanitar-veterinare. Dacă aceste reguli sunt respectate nu va fi nicio problemă, iar mieii vor putea fi sacrificați și ne vom putea bucura cu toții de oferte la prețuri corecte, astfel încât să avem tradiționala masă de Paște în cele mai bune condiții de sănătate”, a declarat prefectul județului, într-un interviu acordat PRO BN TV.

Anul acesta, catolicii sărbătoresc Paștele pe data de 21 aprilie, în vreme ce ortodocșii vor sărbători Învierea Domnului pe 28 aprilie.