În prag de sărbători, Crucea Roșie vine în sprijinul familiilor aflate în dificultate din 26 de județe ale țării. Bistrița-Năsăud se numără printre acestea

Crucea Roşie a început vineri, la nivel național, o campanie prin care 1.300 de familii aflate în dificultate vor primi pachete cu alimente de bază înainte de Crăciun.

Potrivit unui comunicat de presă, cele 1.300 de familii nevoiașe vor primi „Cutia cu Bucurie”, ce conţine alimente de bază greu perisabile. În total, peste 18.200 de alimente vor fi distribuite în 26 de judeţe ale ţării: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

În fiecare dintre cele 26 de judeţe implicate în proiect vor fi atent pregătite 50 de pachete cu alimente care vor fi distribuite de către voluntarii Crucii Roşii Române direct la uşa beneficiarilor. Pachetele vor fi distribuite beneficiarilor în perioada 27 noiembrie – 15 decembrie.

Fiecare „Cutie cu Bucurie” conţine alimente ce asigură necesarul de bază pentru o familie formată din trei membri, pentru două săptămâni. Lista de alimente include: făină, mălai, ulei, orez, bulion, griş, paste făinoase, conserve de carne, supă la plic, lapte UHT, biscuiţi, conserve de fructe etc.

Familiile din comunităţile vulnerabile, şi aşa greu încercate de lipsuri materiale, trec în această perioadă de pandemie prin cele mai dificile momente. Aceste familii se luptă tot mai mult cu sărăcia, iar asigurarea hranei zilnice a devenit cea mai mare provocare pentru ei. Am primit cu bucurie iniţiativa partenerului nostru tradiţional, Carrefour România, de a le veni în ajutor cu pachete generoase cu alimente de bază. Suntem onoraţi să avem alături de noi parteneri generoşi şi implicaţi în problemele comunităţii„, a precizat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roşie Română.

Campania se derulează cu sprijinul Carrefour România și al Green PC Ambalaje, ce a asigurat producţia cutiilor rezistente la transferul prin toată ţara.

În calitatea noastră de furnizori de bunuri esenţiale, ne dorim să facem accesibile alimentele cât mai multor oameni. A putea oferi hrană pentru a ajuta aceste familii aflate în dificultate, înseamnă a-i ajuta să se simtă mai puţin vulnerabili şi a le satisface o nevoie de bază, ambele, aspecte atât de importante pentru o viaţă normală. De mulţi ani deja, ne alăturăm eforturilor Crucii Roşii şi continuăm să fim ghidaţi de puterea solidarităţii în faţa greutăţilor. De această dată, punem umărul împreună, pentru ca cele 1.300 de familii beneficiare ale Cutiei cu Bucurie să depăşească situaţia dificilă în care se află şi să le dăm încredere să meargă înainte„, a adăugat Anca Damour, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

Crucea Roşie Română mai completează că va acorda în perioada următoare o atenţie sporită familiilor nevoiaşe şi va căuta soluţii pentru a veni în sprijinul cât mai multor familii afectate economic de pandemia COVID-19.

FOTO: Facebook – Crucea Roșie Română