În primăvară încep lucrările în cadrul proiectului ”Aqua Primus” de la Sângeorz-Băi. ”Vom avea una dintre cele mai frumoase stațiuni din România!”

După ce a obținut finanțare europeană de circa 5 milioane de euro pentru un proiect de punere în valoare a surselor de apă minerală, denumit “S.O.S (Satul, Orașul, Stațiunea) Aqua Primus”, Primăria Sângeorz-Boi a reușit să semneze și contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Perla noastră, a sângeorzenilor, și anume stațiunea, va primi strălucirea de altădată prin proiectul Aqua Primus. În acest sens, am semnat contractul de proiectare și execuție cu firma MIS GRUP, în valoare de 5 milioane de euro, cu termenul de finalizare de 22 luni”, a anunțat primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău.

Lucrările vor demara în primăvara anului viitor. ”La finalizarea acestora ne vom putea mândri cu una dintre cele mai frumoase stațiuni din România”, a mai completat primarul. 

Proiectul „S.O.S. (Satul-Orașul-Stațiunea) AQUA PRIMUS Sîngeroz– Băi” vizează mai multe obiective, printre care:

  • dezvoltarea captării si transportul izvorului mineral Primus;
  • crearea de facilitați de utilizare a izvorului mineral Primus;
  • amenajarea spatiilor verzi din Parcul central;
  • amenajarea Pădurii-Parc Primus si crearea de facilitați pentru recreere;
  • construirea de piste pentru cicloturism;
  • amenajarea/reînființarea zonei pentru activități culturale si a zonei speciale pentru sport;
  • modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică din zona izvoarelor minerale (zona 1: izvoarele 7 si 8, zona 2: izvoarele 1,4,3);
  • dotări in zonele amenajate, dotare mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, toalete ecologice, suport parcare biciclete, împrejmuire etc);
  • amenajare cascadă.

Se estimează că implementarea acestui proiect va avea rezultate favorabile atât pentru investitori, cât și locuitorii zonei și mai ales pentru turiști.