În ultimele 48 de ore, echipajele ISU Bistrița-Năsăud au derulat 73 de misiuni

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud au derulat, în intervalul 14 mai, ora 08.00 – 16 mai, ora 08.00, un număr de 73 de misiuni, cele mai multe dintre acesta fiind cazuri medicale.

Astfel, din cele 73 de misiuni, 59 au fost cazuri SMURD care au vizat acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

De asemenea, echipajele au intervenit și la trei incendii, la două misiuni de asigurare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor la două accidente rutiere, la o misiune pirotehnică, o misiune de acordare sprijin echipajelor Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, patru accidente rutiere și un accident feroviar. Pentru cunoașterea permanentă a raioanelor de intervenție și a obiectivelor au fost executate două misiuni de recunoaștere în teren.

În acest interval, pompierii militari bistrițeni au intervenit la un incendiu în localitatea Ghinda, unde o casă cu mansardă a fost cuprinsă de flăcări, existând risc de propagare la vecinătăți.

Când au ajuns forțele la fața locului incendiul se manifesta generalizat la prima casa. La a doua casă incendiul se manifesta la nivelul acoperiș ului, sub învelitoare, iar cea de-a treia casă a fost afectată de radiația termică. De la cele trei case, incendiul s-a extins la o bucătărie de vară și la o anexă gospodărească. În total, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 350-400 mp. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind focul nesupravegheat la o afumătoare”, au precizat reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

În continuare, pompierii militari bistrițeni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional Județean Bistrița – Năsăud.