Încă 10 autospeciale noi, în dotarea Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud

Zece autospeciale, destinate structurilor de ordine publică și rutieră, au intrat de ieri în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, contribuind astfel la îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții.

Ieri, 19 august, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a recepționat încă 10 autospeciale noi Dacia Duster, ce vor fi repartizate structurilor de ordine publică din mediul rural şi structurilor rutiere din teritoriu. Toate au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor şi sunt colantate după grafica nouă, adoptată la nivelul ministerului”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Autospecialele vor deservi secțiile de poliție rurală, polițiile orășenești și cea a municipiului Bistrița, iar în perioada imediat următoare vor fi folosite în misiunile specifice.

Autospecialele fac parte din programul de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de M.A.I. în acest an, achiziție făcută din fonduri proprii.

Reamintim că, la începutul lunii trecute, alte 12 autospeciale au intrat în dotarea IPJ Bistrița-Năsăud.