Încă două comune din Bistrița-Năsăud au depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori

Încă două comune din județul Bistrița-Năsăud au depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, ceea ce a dus la impunerea unor măsuri restrictive pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, este vorba despre comunele Braniștea și Prundu Bârgăului.

În aceste UAT-uri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăua a adoptat o hotărâre prin care a restricționat activitatea în incinta restaurantelor şi barurilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Măsurile mai prevăd că, în Prundu Bârgăului și Braniștea, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. De asemenea, în situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

În plus, au fost luate măsuri și în ceea ce privește scenariile în baza cărora funcționează școlile. Astfel, unitățile de învățământ din unitățile Braniștea și Prundu Bârgăului au trecut în scenariul roșu, elevii urmând să participe la cursuri online.

Aceste măsuri au intrat în vigoare la data de 2 noiembrie și vor fi ridicate atunci când se va înregistra o scădere a numărului de cazuri de COVID-19.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud informează că în alte două unități administrativ-teritoriale în care incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori și mai mică de 3/1000 locuitori se introduc restricții, fiind vorba despre Rebra și Beclean.

”În aceste UAT-uri, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc”, precizează sursa citată.