Încă două dosare penale în Bistrița-Năsăud: unul pentru fals în declarații și altul pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Pe lângă dosarul penal deschis în urma decesului bărbatului din Ilva Mică, la data de 1 aprilie, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița a mai fost deschis un alt dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații. De asemenea, un alt dosar a fost deschis și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, după ce un bărbat din Reteag a organizat acasă o adunare cu caracter religios la care au participat circa 20 de persoane.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au fost demarate cercetări după ce o femeie s-a prezentat la o unitate medicală de pe raza municipiului Bistrița și a declarat că nu are simptome de infecție cu noul tip de coronavirus și nici nu a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19. Însă, cele declarate s-au dovedit a fi false, motiv pentru care a fost deschis dosar penal.

Totodată, un alt dosar penal a fost deschis și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, după ce un bărbat nu a respectat interdicția de a organiza o adunare cu caracter religios.

La această dată, la nivelul județului Bistrița-Năsăud sunt în lucru 4 dosare penale în care se fac cercetări sub aspectul încălcării măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecțiilor cu noul tip de coronavirus.