Încă două zile libere pentru români: 6 și 7 ianuarie – Boboteaza și Sfântul Ioan

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege iniţiat de PSD care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie, Sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Proiectul de lege, iniţiat de 62 deputaţi PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi liderul grupului Alfred Simonis, prevede completarea în acest sens a alin. (1) al art. 139 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii.

Iniţiatorii au arătat, în expunerea de motive a proiectului, că ”Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Boboteaza, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare. În tradiţia ortodoxă, Sfinţirea cea Mare a apei sau Agheasma Mare este o rânduială liturgică săvârşită doar de Bobotează. (…) Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezul Domnului, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an”.

Astfel, inițiativa vizează că printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează vor fi trecute şi cele din 6 ianuarie – Botezul  Domnului – Boboteaza şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Însă aplicarea lor, în mod practic, va avea loc nu din 2024, pentru că anul următor aceste zile cad sâmbăta și duminică, ci din 2025, când acestea vor fi în zilele de luni și marți. Așadar, în 2025 va fi primul weekend prelungit la început de an.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, astfel că legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

În prezent, în Codul Muncii, sunt prevăzute ca zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romane; Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai – Ziua Internaţională a Muncii; 1 iunie – Ziua Copilului; prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august – Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie – Ziua Naţională; prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.