Încă o femeie s-a ales cu dosar penal pentru fals în declarații. Și aceasta a mințit cadrele medicale de la spitalul din Beclean

La nivelul județului Bistrița-Năsăud a fost deschis al doilea dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, vizată fiind o femeie care a mințit cadrele medicale de la Spitalul Orășenesc Beclean. Cercetările în acest caz sunt efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean.

Astfel, s-a dispus efectuarea de cercetări după ce s-a constatat că ”la datele de 28.03.2020 și 30.03.2020, numita R.A. s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Beclean, unde a declarat necorespunzător adevărului faptul că nu are nicio patologie și că nu a fost în contact cu niciun pacient infectat cu noul coronavirus, deși, în dimineața zilei de 28.03.3030, soțul femeii fusese internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița – Secția Boli Infecțioase cu simptome specifice coronavirusului SARS-COV-2. La data de 31.03.2020, soțul numitei R.A. A fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean.

Acesta este cel de-al doilea dosar penal deschis în Bistrița-Năsăud pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Primul dosar de acest gen a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, tot pe numele unei femei, care a recurs la aceeași metodă și a mințit cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Acest dosar a fost deschis la data de 1 aprilie.