Încă un medic specialist în Neurologie s-a alăturat echipei de la SJU Bistrița

spitalul judetean bistrita

Încă un medic specialist în Neurologie s-a alăturat echipei de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a anunțat managerul unității medicale, Gabriel Lazany.

Dr. Cristina Ardelean, cel mai nou membru al echipei de Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Ce ne spune despre ea: Sunt o tânără specialistă cu experiență de 4 ani în domeniul neurologiei generale, activând atât în țară cât și în străinătate, unde am avut prilejul să lucrez alături de profesioniști de renume, îmbunătățindu-mi cunoștințele în special în aria patologiilor cerebro-vasculare, epileptologiei, cât și a bolilor neurodegenerative și demielinizante”, a transmis Gabriel Lazany.

Dr. Cristina Ardelean a acumulat o vastă experiență profesională, desfășurându-și activitatea la Spitalul Universitar de Neurologie “Pierre Wertheimer” din Lyon – Franța, la Spitalul Dunkerque din Dunkerque – Franța, precum și la unități medicale din România – Spitalul Polaris Medical – Cluj Napoca, Spitalul Regina Maria – Cluj Napoca și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca – linia de gardă.